În cadrul unei întâlniri ministeriale la Brasilia, Luiz Inacio Lula da Silva şi-a exprimat “solidaritatea” faţă de ministrul său după “gestul iresponsabil de revocare” a vizei sale.
Este o nouă măsură luată de Washington împotriva Braziliei, ca represalii pentru procesul în curs împotriva fostului preşedinte brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro (2019-2022), judecat pentru tentativă de lovitură de stat.
Aceste măsuri “sunt inacceptabile, nu doar împotriva ministrului (Lewandowski), ci şi împotriva judecătorilor Curţii Supreme sau a oricărei alte personalităţi braziliene”, a adăugat Lula.
Revocarea vizei ministrului brazilian nu fusese confirmată până acum de Ministerul Justiţiei, nici de autorităţile americane contactate de AFP.
Săptămâna trecută, această sancţiune fusese menţionată pe reţeaua socială X de Paulo Figueiredo, influencer brazilian care locuieşte în Statele Unite.
Duo-ul format din Paulo Figueiredo şi Eduardo Bolsonaro, fiul fostului preşedinte care locuieşte în prezent tot în Statele Unite, desfăşoară un lobby eficient împotriva autorităţilor braziliene în faţa administraţiei americane.
În acest context, preşedintele american Donald Trump a impus o suprataxă vamală de 50% pentru o parte din exporturile braziliene către Statele Unite. Decizia a fost justificată de liderul de la Casa Albă printr-o presupusă “vânătoare de vrăjitoare” a cărei victimă ar fi Jair Bolsonaro.
În luna iulie, viza lui Alexandre Moraes, magistratul responsabil de procesul lui Bolsonaro, fusese deja revocată. Mai mulţi membri ai Curţii Supreme au fost supuşi unei sancţiuni similare, conform guvernului brazilian.
Fostul preşedinte Bolsonaro este acuzat că a conspirat pentru a se menţine la putere “în mod autoritar” în ciuda înfrângerii sale electorale în faţa lui Lula în 2022.
Procesul său ar urma să fie finalizat până la mijlocul lunii septembrie.