O femeie însărcinată aflată în moarte cerebrală este ţinută în viaţă artificial de trei luni în Statele Unite din cauza unei legi controversate împotriva avortului, potrivit mamei sale, care condamnă lipsa de alegere impusă familiei, informează AFP.
„Această decizie ar fi trebuit să depindă de noi”, a declarat săptămâna aceasta April Newkirk pentru un post de presă local din statul Georgia (sud-est), unde are loc cazul.
Potrivit relatărilor mamei, fiica sa, Adriana Smith, în vârstă de 30 de ani, a suferit în februarie o problemă gravă de sănătate care, în urma unei aparente erori medicale, a dus la oprirea totală şi iremediabilă a creierului său. Tânăra, deja mamă a unui băieţel şi asistentă medicală de profesie, era însărcinată în nouă săptămâni la momentul respectiv. Potrivit mamei sale, spitalul care a tratat-o a ţinut-o de atunci artificial în viaţă pentru a respecta o lege criticată în Georgia, care interzice avortul din momentul în care se detectează activitate cardiacă la făt.
Şi fără ca familia să aibă vreun cuvânt de spus în această privinţă. „Nu spun că am fi ales să-i întrerupem sarcina, dar ceea ce spun este că ar fi trebuit să avem de ales”, a insistat April Newkirk.
Adriana Smith a fost ţinută sub asistenţă respiratorie timp de trei luni pentru a permite fătului să se dezvolte şi să fie adus pe lume, deşi, potrivit mamei sale, medicii nu sunt siguri de sănătatea sau viabilitatea acestuia.
Această situaţie a provocat vineri o reacţie puternică din partea asociaţiilor şi democraţilor, care au condamnat efectele politicilor anti-avort. „Toată lumea merită să decidă ce este mai bine pentru familia, viitorul şi viaţa sa”, a declarat Nikema Williams într-un comunicat, acuzându-i pe preşedintele Donald Trump şi pe guvernatorul republican al Georgiei că forţează «oamenii să îndure dureri inimaginabile».
„Adriana merita să fie luată în serios de cadrele medicale (…) şi familia ei merita să aibă dreptul de a lua decizii cu privire la îngrijirea ei medicală”, a insistat Monica Simpson de la asociaţia SisterSong, deplângând faptul că multe femei de culoare, precum Adriana Smith, sunt supuse unui risc mai mare de eroare medicală.
Contactat de AFP, spitalul în care este tratată Adriana Smith în Atlanta nu a răspuns imediat.
De când Curtea Supremă a SUA, cu o majoritate conservatoare, a anulat garanţia federală a dreptului la avort în 2022, statele şi-au recăpătat deplina libertate de a legifera în acest domeniu.
Donald Trump, care a numit trei judecători conservatori la Curtea Supremă în timpul primului său mandat, se felicită adesea că a contribuit la această schimbare.