SUA şi Emiratele Arabe Unite construiesc cel mai mare campus dedicat inteligenţei artificiale

Potrivit unui comunicat al Departamentului Comerţului, centrul de date va fi construit în Abu Dhabi de compania locală G42, în parteneriat cu mai multe firme americane. Numele companiilor din SUA nu au fost încă dezvăluite.

Campusul va avea o capacitate de 5 gigawaţi şi va acoperi o suprafaţă de peste 25 de kilometri pătraţi (aproximativ 10 mile pătrate), fiind dedicat atât operării de soluţii cloud cât şi dezvoltării de tehnologii AI la scară regională.

”În Emiratele Arabe Unite, companiile americane vor opera centrele de date şi vor oferi servicii cloud administrate de americani în întreaga regiune. Acordul include şi garanţii stricte de securitate pentru a preveni deturnarea tehnologiilor americane”, a declarat secretarul pentru Comerţ, Howard Lutnik.

Anunţul vine în contextul vizitei preşedintelui Donald Trump în EAU, parte a unui turneu mai amplu în Orientul Mijlociu, în care liderul american s-a întâlnit cu oficiali din regiune şi a prezentat mai multe acorduri bilaterale.

Parteneriatul reflectă eforturile de consolidare a influenţei americane în domeniul AI şi al tehnologiilor strategice, pe fondul competiţiei globale tot mai intense în acest sector.

Fostul șef al FBI, anchetat de Secret Service – Ar fi postat un mesaj criptic despre uciderea lui Trump

Patria Bank raportează un profit net de 10 milioane de lei, în primul trimestru, în creştere cu 24% faţă de trimestrul 1 2024