Preşedintele SUA, Donald Trump, şi prim-ministrul japonez, Sanae Takaichi, au semnat un acord privind asigurarea aprovizionării cu minerale critice şi pământuri rare, în urma întâlnirii bilaterale de marţi, de la Tokyo, relatează CNN.
Cei doi lideri au convenit să „sprijine aprovizionarea cu minerale critice şi pământuri rare, în stare brută sau prelucrate, esenţiale pentru industriile interne ale Statelor Unite şi Japoniei”.
„Cadrul” va prevedea cooperarea celor doi aliaţi pentru a asigura aprovizionarea şi mobilizarea guvernului şi a sectorului public în vederea consolidării investiţiilor în exploatarea şi prelucrarea resurselor, care sunt utilizate pentru alimentarea tuturor dispozitivelor, de la iPhone-uri la vehicule electrice.
„Acordul va ajuta ambele ţări să consolideze securitatea economică, să promoveze creşterea economică şi, astfel, să conducă în mod continuu la prosperitatea globală”, se arată în declaraţia comună.
Cei doi lideri au semnat, de asemenea, punerea în aplicare a unui acord pentru o „nouă epocă de aur” pentru alianţa dintre Japonia şi SUA. China deţine un monopol aproape total asupra aprovizionării globale cu pământuri rare, pe care Beijingul le-a folosit ca armă în războiul comercial cu SUA. Washingtonul a încercat să încheie acorduri cu alte naţiuni pentru a rupe monopolul asupra aprovizionării.
Este probabil ca acest subiect să fie pe agenda întâlnirii preconizate între Trump şi liderul Chinei, Xi Jinping, în această săptămână, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, declarând duminică că anticipează că aceasta ar putea duce la „un fel de amânare” a controalelor asupra exporturilor de metale rare.


