SUA și Rusia au început negocierile: Donald Trump râvnește la resursele din pământurile rare

„Metalele rare sunt un domeniu important pentru cooperare şi, desigur, am început discuţiile privind diverse pământuri rare şi (alte) proiecte în Rusia”, a declarat Kirill Dmitriev, care este şi directorul general al Fondului rus de investiţii directe.

Putin, în urma negocierilor dintre SUA şi Ucraina cu privire la un proiect de acord privind mineralele, a oferit SUA, în cadrul unui viitor acord economic, să exploreze împreună zăcămintele de pământuri rare din Rusia.

Dmitriev, care a făcut parte din echipa de negociere a Rusiei la discuţiile cu oficialii americani din Arabia Saudită în februarie, a declarat că unele companii s-au arătat deja interesate de proiecte. El nu a numit nicio companie şi nu a dezvăluit detalii suplimentare.

Izvestia a relatat că această cooperare ar putea fi discutată în continuare la următoarea rundă de discuţii Rusia-SUA, care ar putea avea loc la jumătatea lunii aprilie în Arabia Saudită.

Pământurile rare şi alte metale critice, esenţiale pentru industriile de înaltă tehnologie, au atras atenţia întregii lumi în ultimele luni, pe măsură ce preşedintele american Donald Trump a stimulat eforturile de a contracara dominaţia Chinei în acest sector.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Donald Trump îl amenință direct pe Volodimir Zelenski: ‘Va avea probleme. Mari, mari probleme!’

A fost descoperită o comoară care va genera tensiuni pe un întreg continent: O mare putere dă 2 lovituri de proporții