SUA şi Rusia, pe punctul de a încheia un acord în vederea prelungirii Tratatului New START

Statele Unite şi Rusia sunt pe punctul de a încheia un acord în vederea unei prelungiri a Tratatului New START de controlul armamentului nuclear după expirarea acestuia joi, dezvăluie Axios, care citează trei surse apropiate negocierilor, relatează AFP.

Casa Albă nu a comentat imediat aceste dezvăluiri.

Tratatul New START – ultimul acord în domeniul controlului armamentului nuclear între Statele Unite şi Rusia – expiră joi.

Semnat în 2010, el limitează fiecare parte la 800 de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1.500 de ogive strategice ofensive desfăşurate, şi prevede un mecanism de verificare.

Rusia anunţa în februarie 2023 că-şi suspendă participarea la tratat, fără să se retragă în mod oficial din el, şi anunţa că avea să continue să respecte limitele prevăzute.

Moscova a acuzat atunci Washingtonul de obstrucţionarea unor inspecţii prevăzute în cadrul New START, suspendate în contextul Războiului din Ucraina.

În septembrie 2025, preşedintele rus Vladimir Putin propunea Washingtonului o prelungire cu un an a tratatului, o propunere catalogată drept o ”idee bună” de către omologul său american Donald Trump, căreia Statele Unite i-au dat însă, până la urmă, un răspuns.

Patru persoane, inclusiv doi chinezi, inculpate la Paris cu privire la spionaj în favoarea Chinei în Franţa. Două dintre ele, plasate în detenţie provizorie, celelalte două, sub control judiciar

SUA şi Rusia, pe punctul de a încheia un acord în vederea prelungirii Tratatului New START