După ce Joe Biden a renunţat la cursa pentru Casa Albă, Donald Trump cere ca a doua dezbatere prezidenţială să aibă loc pe Fox News, televiziune considerată mai prietenoasă cu el, în loc de ABC, relatează AP.
Fostul preşedinte a precizat într-o postare pe reţeaua sa de socializare că oricine devine candidatul democrat ar trebui să se confrunte cu el pe această reţea „mai degrabă decât pe ABC, care este foarte părtinitoare”.
Trump şi Biden conveniseră anterior să se întâlnească într-o a doua dezbatere la 10 septembrie, la ABC.