SUA vând Filipinelor avioane de luptă F-16

Vânzarea vizează să susţină „securitatea unui partener strategic”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, în timp ce Manila are o dispută teritorială cu Beijingul cu privire la Marea Chinei de Sud.

Anunţul american survine în aceeaşi zi în care armata chineză mobilizează forţe terestre, navale şi aeriene în jurul Taiwanului pentru manevre militare de mare amploare care simulează o blocare a insulei asupra căreia Beijingul îşi revendică suveranitatea.

Secretarul american al Apărării Pete Hegseth, aflat în vizită în Filipine săptămâna trecută, a estimat că Statele Unite şi aliatul lor filipinez trebuie să „rămână împreună” împotriva Chinei, într-un context de afirmare tot mai mare a Beijingului în Asia-Pacific.

Manila şi Washingtonul au consolidat cooperarea în domeniul apărării de când preşedintele filipinez Ferdinand Marcos a preluat mandatul în 2022 şi a început să se opună revendicărilor Beijingului asupra Mării Chinei de Sud.

China revendică o mare parte din insulele şi recifele acestei mări, inclusiv ape şi insule din apropierea coastelor mai multor ţări vecine, în pofida unei hotărâri internaţionale conform căreia nu există o bază legală pentru această revendicare.

Sărbătorile zilei din 2 Aprilie 2025 – Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie

Banca Naţională a stabilit IRCC la 5,55%, faţă de precedenta valoare de 5,66 de procente