Poliţiştii îi îndeamnă pe părinţi la responsabilitate atunci când le permit celor mici să utilizeze trotinete şi amintesc că trotinetele electrice care nu depăşesc viteza de 25 de kilometri pe oră pot fi folosite pe drumurile publice doar de către persoanele cu vârste de peste 14 ani, iar cei cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani sunt obligaţi să poarte cască de protecţie. Trotinetele care ating viteze de peste 25 de kilometri pe oră se apropie de moped – categorie pentru care legea prevede permis de conducere (AM) şi regim distinct, transmite Poliţia.
În contextul în care se constată un număr tot mai mare de accidente în care sunt implicaţi minori care circul minori care circulă pe trotinete, poliţiştii suceveni fac apel la responsabilitate din partea părinţilor, pentru evitarea incidentelor în trafic.
Într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava aminteşte că cei care folosesc trotinetele fără motor trebuie să circule, asemenea pietonilor, i doar pe trotuar, nu pe carosabil şi nici pe pista pentru biciclete, iar traversarea străzii se face coborât de pe trotinetă, pe trecerea pentru pietoni.
În cazul trotinetelor electrice care nu depăşesc viteza de 25 de kilometri pe oră, există reguli de circulaţie care arată că aceste vehicule pot fi conduse pe drumurile publice doar de către persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Cei cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani sunt sunt obligaţi, prin lege, să poarte casca atunci când circulă pe carosabil.
Trotinetele electrice pot circula doar pe pista pentru biciclete, acolo unde există, iar în lipsa acesteia doar pe drumuri cu limită de cel mult 50 km/h.
Regulile de circulaţie stabilesc, de asemenea, că pe trotuar este interzisă circulaţia pentru trotinetele electrice, pe aceste vehicule se poate urca doar cel care le conduce, fără pasageri, pe timp de noapte trebuie să aibă funcţionale lumini şi elemente reflectorizante.
Trotinetele electrice trebuie conduse în aliniament, cu ambele mâini pe ghidon.
„Deşi legea nu reglementează explicit situaţia trotinetelor care depăşesc 25 km/h, acestea ies din definiţia legală a trotinetei electrice şi, prin caracteristici, se apropie de moped – categorie pentru care legea prevede permis de conducere (AM) şi regim distinct”, se arată în comunicatul Poliţiei Suceava.
La Suceava, cel mai recent accident în care a fost implicată o trotinetă condusă se un minor a avut loc vineri, 22 august, la Vatra Moldoviţei, unde un copil de 12 ani a căzut cu trotineta de pe un pod.
”În urma cercetărilor s-a constatat că la data de 22.08.2025, în jurul orei 15.30, un minor de 12 ani, din sat Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Opalnec, din localitatea Paltinu, pe un drum în pantă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare intrând în coliziune cu un cap de pod, ulterior fiind proiectat in albia Pârâul Boului, suferind vătămări corporale. Acesta a fost transportat la unitate medicală pentru acordare de îngrijiri de specialitate. Poliţiştii au întocmit dosar penal privind infracţiunea de vătămarea corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanţele producerii evenimentului”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Suceava.