Un şofer din Suceava a fost sancţionat după ce a urmărit o maşină de poliţie care se deplasa la un accident rutier, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit acestora, echipajul de poliţie rutieră se deplasa dinspre municipiul Suceava spre localitatea Băneşti, acolo unde fusese anunţat un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
„Aflându-se in deplasare, în timpul misiunii de intervenţie, pe strada Parcului, la ieşirea din municipiul Suceava, poliţiştii aflaţi în autospeciala condusă cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase, au observat în spatele lor un autoturism care rula la mică distanţă, şoferul conducând agresiv şi menţinând un ecart minim faţă de autospecială, încercând să beneficieze de culoarul creat în trafic de misiunea de intervenţie şi deplasarea autospecialei în regim de urgenţă”, au precizat oficialii IPJ Suceava.
Poliţiştii au blocat autoturismul respectiv în trafic şi au legitimat şoferul, un bărbat de 44 de ani, din comuna Bosanci. Ulterior, agenţii s-au deplasat spre locul accidentului.
Şoferul care a urmărit maşina de poliţie a fost sancţionat cu 180 de zile de suspendare a permisului de conducere şi 4.290 de lei amendă pentru conducere agresivă şi alte abateri la regimul rutier. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)