Suedia condamnă planul Israelului cu privire la Fâşia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că doreşte „să preia controlul asupra întregului teritoriu al Fâşiei Gaza”, într-o înregistrare video publicată luni pe canalul său de Telegram.

„Nu cedăm. Dar pentru a reuşi, trebuie să acţionăm în aşa fel încât să nu putem fi opriţi”, a adăugat el.

Ministrul suedez de externe, Maria Malmer Stenergard, a cărei ţară recunoaşte statul palestinian din 2014, a reacţionat ferm.

„Dacă asta înseamnă o anexare, este contrară dreptului internaţional. Suedia crede cu tărie că teritoriul Fâşiei Gaza nu trebuie modificat sau redus”, se arată într-un comunicat.

Ea a cerut, de asemenea, Israelului să permită reluarea ajutorului umanitar către Fâşia Gaza, în contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că două milioane de persoane suferă de foame în acest teritoriu.

„În timpul discuţiilor noastre, am îndemnat în repetate rânduri guvernul israelian să permită accesul şi distribuirea neîngrădită a ajutorului umanitar, conform principiilor umanitare”, a declarat ea.

„Sunt necesare un armistiţiu şi încetarea ostilităţilor, iar ostaticii trebuie eliberaţi. Guvernul israelian nu trebuie să facă declaraţii sau planuri care să agraveze situaţia civililor din Gaza”, a mai spus şefa diplomaţiei suedeze.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alertă – ANM a emis cod portocaliu și cod galben de ploi, descărcări electrice și grindină în mai multe județe

Acord de principiu între statele membre UE în vederea finanţării unor proiecte comune de înarmare prin Programul SAFE, printr-un împrumut în valoare de 150 mld. €. Finanţări comune de achiziţii de rachete, muniţie, drone, sisteme de apărare antiaeriană