Suedia cumpără zece sateliţi militari şi drone de spionaj, de război electronic, kamikaze, de deminare şi de supraveghere maritimă în valoare de aproape 374 mil. €. ”Ameninţării tot mai mari a Rusiei i se adaugă imprevizibilitatea sporită a SUA”, avertize

Suedia urmează să investească aproximativ patru miliarde de coroane (374 de milioane de euro) în vederea achiziţionării unor drone destinate forţelor armate suedeze, anunţă luni ministrul Apărării Pål Jonson, care cere ca Europa să-şi asume o ”responsabilitate mai mare” faţă de sine însăşi şi faţă de Ucraina, relatează AFP.

Această investiţie include atât drone de recunoaştere şi de război electronic, cât şi ”muniţie hoinară cu rază lungă de acţiune” – denumită şi dronă kamikaze sau dronă sinucigaşă -, a precizat ministrul suedez al Apărării.

Această anvelopă ”cuprinde de asemenea drone maritime de deminare şi de supraveghere maritimă”, a adăugat Pål Jonson.

Aceste sisteme urmează să fie livrate ”în doi ani”, a anunţat el.

Suedia urmează, de asemenea, să aloce 1,3 miliarde de coroane (aproximativ 121,5 milioane de euro) pentru a-şi consolida ”capacităţile spaţiale cu aproximativ zece sateliţi militari care să ne consolideze eficienţa sistemelor fără pilot şi rachetelor de croazieră”.

Duminică, Suedia a anunţat că investeşte 15 miliarde de coroane (aproximativ 1,4 miliarde de euro) în apărarea aeriană terestră.

În noiembrie, ea anunţa că achiziţionească rachete sol-aer de tip IRIS-T pentru a se apăra de rachete, drone şi avioane de luptă.

Pål Jonson a făcut aceste declaraţii la un Forum anual al apărării.

El a deplâns faptul că situaţia securităţii s-a deteriorat şi mai mult faţă de anul precedent.

”Ameninţării tot mai mari a Rusiei i se adaugă imprevizibilitatea sporită a Statelor Unite. O concluzie se impune: Europa trebuie să-şi asume o responsabilitate mai mare faţă de propria securitate şi a Ucrainei”, a constatat Pål Jonson.

Radu Marinescu: De ce să demisionez? Nu, nu consider că am motive/ Domnul premier are la dispoziţie nişte mecanisme instituţionale dacă doreşte să acţioneze cu privire la un ministru

UPDATE – Constanţa: Doi copii aflaţi pe o sanie, loviţi de o maşină/ Ei au fost transportaţi la spital, unul fiind inconştient