„Suntem bine. Suntem luptători”, a declarat Nicolás Maduro din închisoarea sa din Statele Unite, potrivit fiului său, într-un videoclip publicat sâmbătă de partidul aflat la putere din Venezuela.
„Nu fiţi trişti”, le-a cerut şi avocaţilor săi să transmită, a adăugat Nicolas Maduro Guerra, filmat în timpul unei reuniuni a PSUV la Caracas.
Acuzati in special de trafic de droguri, Nicolás Maduro si prima doamna Cilia Flores, care s-au declarat nevinovati la prezentarea lor in fata justitiei americane luni, sunt incarcerati in Statele Unite in asteptarea unei viitoare audieri pe 17 martie.
Televiziunea publică a difuzat o vizită a preşedintei interimare Delcy Rodriguez la un târg agricol din Petare, un cartier emblematic din Caracas, unde a avut loc şi o mică manifestaţie în favoarea lui Maduro. „Nu ne vom odihni niciun minut până când nu îl vom recupera pe preşedinte”, a declarat Rodríguez. „Îl vom salva, bineînţeles că da”.
La rândul său, Donald Trump a afirmat că a „anulat” un nou atac american asupra Venezuelei datorită „cooperării” Caracasului, iar Washingtonul intenţionează să „dicteze” toate deciziile sale. Ea a replicat că ţara sa nu este „subordonată şi nici supusă” Washingtonului.
Sâmbătă, Departamentul de Stat american a îndemnat toţi cetăţenii săi să nu călătorească în Venezuela, iar pe cei care se află acolo să „părăsească ţara imediat”, din cauza unei situaţii de securitate considerate „instabile”. Acesta a menţionat prezenţa „grupurilor de miliţii armate, cunoscute sub numele de colectivos, care instalează baraje rutiere şi percheziţionează vehiculele în căutarea dovezilor de cetăţenie americană sau de sprijin pentru Statele Unite”.


