Superliga: Adrian Mutu nu mai este antrenorul echipei Petrolul Ploieşti

Raporturile contractuale dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul Adrian Mutu au încetat, decizia survenind prin acordul ambelor părţi, a anunţat clubul ploieştean.

Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei noastre la începutul acestui an, încheindu-şi mandatul după zece partide oficiale.
 
Componenţa noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită şi comunicată în perioada imediat următoare, au precizat ploieştenii.

 

BEC sesizează organele de urmărire penală pentru stabilirea autenticităţii listelor de susţinători care au însoţit candidatura lui Sebastian Constantin Popescu la alegerile prezidenţiale

Un club bulgar a ţinut un minut de reculegere pentru un fost jucător. Dar acesta este încă în viaţă