Superliga: Derbi de 0-0 între FCSB şi Rapid

Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a 14-a din Superligă.

FCSB a dominat prima repriză a meciului cu Rapid, dar giuleştenii au avut cea mai mare ocazie de gol. N’Jie şi Boupendza au ratat în aceeaşi fază, din minutul 16, după o excelentă pasă a lui Petrila. FCSB a replicat la faza imediat următoare prin şutul lui Alexandru Băluţă. În minutul 30 Octavian Popescu a pasat pentru Olaru, acesta a şutat din careu, dar Siegrist şi-a salvat echipa, respingând balonul. Siegrist a intervenit din nou în minutul 45+1, scoţând de sub bară şutul lui Octavian Popescu.

Şut a deviat cu călcâiul la un corner, în minutul 51, fiind aproape de gol. Iar imediat arbitrul Istvan Kovacs a oprit meciul pentru o petardă aruncată pe teren, discutând cu căpitanii celor două echipe, Olaru şi Onea. Minutul 57 a adus o altă scurtă întrerupere din cauza unor petarde, Kovacs discutând din nou cu oficiali ai celor două echipe.

Rapid a trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 76, la şutul lui Emmers, iar Daniel Popa a trimis în plasa laterală, singur cu portarul  rapidist, în minutul 82. S-a încheiat 0-0, FCSB a făcut 20 de puncte şi este pe locul 6, în timp ce Rapid are 17 puncte şi ocupă poziţia a 10-a.

FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Olaru, Şut, Fl. Tănase (Baba Alhassan 78) – Al. Băluţă (D. Popa 56), Miculescu (M. Ştefănescu 84), Oct. Popescu (Al. Musi 84). ANTRENOR: Elias Charalambous

RAPID: Siegrist – C. Manea, C. Ignat, Paşcanu – Onea, Kait (Emmers 37), Christensen, Borza – N’Jie (Al. Dobre 61), Boupendza, Petrila (Micovschi 87). ANTRENOR: Marius Şumudică

Cartonaşe galbene: Olaru 81 / N’Jie 47, Christensen  81, Marius Şumudică 0-+3, Boupendza 90+5

Arbitri: Istvan Kovacs – Mihai Marica, Ferencz Tunyogi – Cristian Moldoveanu

Arbitri VAR: Cătălin Popa – Andrei Constantinescu

Observator: Augustus Constantin

 

Lituania: Opoziţia de stânga, în frunte conform primelor rezultate ale alegerilor parlamentare de duminică

Iranul se află în fața unor mari alegeri. Lasă Israelului ultimul cuvânt în această rundă sau se va arunca în necunoscut (Analiză)