Superliga: Derbiul Rapid – FCSB s-a terminat 2-2. Gazdele au revenit pe final de la 0-2

Știri de azi | Superliga: Derbiul Rapid – FCSB s-a terminat 2-2. Gazdele au revenit pe final de la 0-2 - Știri de azi |
#image_title

Echipa FCSB a încheiat la egalitate duminică, pe Arena Naţională, scor 2-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din Superligă, meci în care a condus cu 2-0.

Oaspeţii au deschis scorul repede pe Arena Naţională, prin Lixandru, care a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 7. Rapid a replicat prin şutul peste poartă al lui Alex Dobre, din minutul 24 şi prima repriză s-a încheiat cu elevii lui Charalambous în avantaj, 1-0.

La pauză roş-albaştrii au efectuat trei schimbări, iar unul dintre noii intraţi, Bîrligea, a şutat periculos în minutul 48. Târnovanu a respins şutul lui Alex Dobre, în minutul 56, pentru ca Bîrligea să primească de la Baba Alhassan, în minutul 61, să pătrundă în careul advers şi să majoreze diferenţa cu un şut deviat.

Koljic a trimis cu capul puţin pe lângă poartă, în minutul 65, iar Ngezana a lovit bara cu o lovitură de cap, în minutul 79. După patru minute Koljic a înscris frumos, cu călcâiul, din careu şi Rapid părea că poate să forţeze egalarea. Ceea ce s-a şi întâmplat, în minutul 90+2, când Ngezana a greşit şi Koljic a reuşit dubla. S-a terminat 2-2, iar giuleştenii sunt pe locul secund, cu 12 puncte, în timp ce FCSB e a 13-a, cu 5 puncte.

RAPID: Stolz – Braun (Paşcanu 81), D. Ciobotariu, L. Kramer, Borza – T. Christensen (Grameni 70), K. Keita – Al. Dobre, Gojkovic (Petrila 56), Hazrollaj (Koljic 56) – Baroan (Jambor 70). ANTRENOR: Costel Gâlcă

FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Ngezana, Graovac, Pantea – Lixandru, Olaru (Baba Alhassan 46) – M. Toma (A. Stoian 88), Fl. Tănase (Edjouma 70), Oct. Popescu (Cisotti 46) – Politic (Bîrligea 46). ANTRENOR: Elias Charalambous

Cartonaşe galbene: Paşcanu 86 / M. Popescu 71, Lixandru 77, Pantea 85

Arbitri: Istvan Kovacs – Ferencz Tunyogi, Ioan Corb

Arbitri VAR: Cătălin Popa – Iulian Dima

Știri de azi | Oana Ţoiu: În corpul diplomatic sunt în jur de 120-130 de posturi în acest moment scoase la concurs şi mai sunt pentru personal tehnic şi administrativ, totalul este de 180 / Nu creşte organigrama, nu creşte presiunea asupra bugetului - Știri de azi |

Oana Ţoiu: În corpul diplomatic sunt în jur de 120-130 de posturi în acest moment scoase la concurs şi mai sunt pentru personal tehnic şi administrativ, totalul este de 180 / Nu creşte organigrama, nu creşte presiunea asupra bugetului

Știri de azi | Înfrângere pentru Edi Iordănescu în Polonia: Wisla Plock – Legia Varşovia, scor 1-0 - Știri de azi |

Înfrângere pentru Edi Iordănescu în Polonia: Wisla Plock – Legia Varşovia, scor 1-0