Superliga: FC Hermannstadt – FC Botoşani 2-1

Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FC Botoşani, într-un meci al etapei a cincea din Superligă.

Sibienii au avut prima mare ocazie a meciului, în minutul 28, când Silviu Balaure a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă, însă oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 45+3, prin Şeroni. Gazdele au replicat prin golul lui Bejan, din minutul 47, anulat însă de VAR pentru o poziţie de ofsaid. Totuşi Ianis Stoica a reuşit să pună golul egalizator pe tabelă, în minutul 80, dintr-o lovitură liberă bine executată, la care portarul Pap are partea lui de vină. În minutul 90 Sadiku a comis un henţ în propriul careu şi, cu ajutprul VAR, arbitrul Sorin Vădana a dictat penalti. A transformat Neguţ, în minutul 90+2 şi sibienii s-au impus cu 2-1.

FC Hermannstadt a reuşit prima victorie a sezonului şi este pe locul 9, cu 5 puncte, în timp ce FC Botoşani are trei puncte, ocupând poziţia a 15-a.

FC HERMANNSTADT: Căbuz – Oroian, V. Găman, F. Bejan, Tiago Goncalves (Căpuţă 78) – Murgia (Biceanu 88), A. Ivanov – S. Balaure (D. Iancu 78), R. Deaconu (Neguţ 46), I. Stoica (Al. Jipa 90+6)  – A. Chiţu. ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

FC BOTOŞANI: E. Pap – G. David (Charles Petro 78), Sadiku, Miron, Şeroni, Ţigănaşu – Ed. Florescu (Mouaddib 78), Aldair Ferreira, Chapi Romano (Alex Diez 46), Bodişteanu (Mitrov 88) – Chica-Roşă (Enzo Lopez 58). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Cartonaşe galbene: Murgia 79 / Ţigănaşu 26, Chică-Roşă 46, Şeroni 75

Arbitri: Sorin Vădana – Adrian Popescu, Ioan Alexandru Corb – Lucian Rusandu

Arbitri VAR: Iulian Dima – Alexandru Vodă

Observator: Zoltan Szekely

 

Ministrul Turismului anunţă proiectul Sania de Vară, după o vizită în zona Voineasa: Potenţialul turistic al zonei Transalpina Ski Resort Voineasa este unul imens, însă este nevoie de investiţii pentru a avea turişti tot timpul anului, nu doar iarna

Manchester City a câştigat Supercupa Angliei, după ce a învins Manchester United cu 7-6 la lovituri de departajare