Superliga: Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi 1-0 şi oltenii revin pe primul loc al clasamentului

Echipa Universitatea Craiova a învins joi, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 25-a din Superligă.

Oltenii au avut prima ocazie importantă a partidei încă din minutul 5, când Bancu a şutat peste poartă, din careu. Portarul Dur-Bozoancă a respins şutul de la distanţă al lui Adrian Rus, în minutul 20, iar prima repriză s-a încheiat cu bara lui Etim, în minutul 45. Golul a căzut în minutul 61, în poarta gălăţenilor, David Matei fiind autorul deschiderii de scor. Tot Matei a trimis direct în braţele portarului oaspeţilor, în minutul 76, iar VAR-ul a anulat golul lui Nsimba, din minutul 89, pentru un ofsaid. Ultima ocazie a aparţinut lui Romanchuk, care a trimis în bară, în al patrulea minut de prelungire.

Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 în faţa Oţelului Galaţi şi elevii lui Coelho au revenit pe prima treaptă a podiumului, având 49 de puncte. Oţelul e în afara play-off-ului, pe locul 9, cu 37 de puncte.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Carlos Mora (Samuel Teles 81), D. Matei (Băsceanu 80), T. Băluţă (Mekvabishvili 68), Cicâldău (Al. Creţu 80), Bancu – Nsimba, Etim (Baiaram 68). ANTRENOR: Filipe Coelho

OŢELUL: Dur-Bozoancă – Zhelev, Zivulic (Manuel Lopes 82), P. Iacob, Conrado – Pedro Nuno (Chira 87), Joao Lameira, A. Ciobanu (Bruno Paz 82) – Bordun (D. Sandu 68), Patrick (Debeljuh 68), Andrezinho. ANTRENOR: Laszlo Balint

Cartonaşe galbene: – / P. Iacob 63

Arbitri: Florin Andrei – Imre Bucsi, Andrei Constantinescu

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Lucian Rusandu

Guvernul din Albania ridică interdicţia decisă anterior în privinţa TikTok

Trafic îngreunat pe DN10, în zona Sătuc, unde au ajuns pe carosabil cantităţi mari de apă – FOTO