SURSE Întâlnire decisivă la Guvern: Se văd doar șefii de partid/ Negocierile sunt într-un blocaj major

În această dimineață se întâlnesc doar Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian. Cei 4 au sosit la Guvern, încă de la primele ore ale dimineții.

Ședința nu va dura foarte mult, asta pentru că la ora 10.00, Marcel Ciolacu trebuie să meargă la Consiliul Național al PSD, iar de la ora 12.00, liderii partidelor sunt așteptați la consultările de la Palatul Cotroceni.

Conform unor surse apropiate de negocieri, partidele nu au ajuns sâmbătă seara la un acord final privind repartizarea ministerelor, a funcției de premier și a președinților Camerei Deputaților și Senatului, funcțiile fiind negociate „la pachet”.

Principalul blocaj îl reprezintă portofoliile Transporturilor și Dezvoltării Regionale. Liberalii revendică măcar unul dintre cele două ministere, PSD nu dorește să renunțe la Transporturi, iar UDMR solicită Dezvoltarea.

Ultimele informații din negocieri indicau că PSD va conduce 8 ministere, PNL – 5 ministere, iar UDMR – 3 ministere.

Programul consultărilor de la Cotroceni

”Consultările vor avea loc duminică, 22 decembrie 2024, după următorul program:

Ora 12:00:

– Partidul Social Democrat (PSD);

– Partidul Național Liberal (PNL);

– Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

– Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

Ora 12:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:30 – Partidul S.O.S. România;

Ora 14:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).”, arată un anunț al Administrației Prezidențiale.

***Liderii partidelor AUR, SOS România și POT vor boicota consultările.

Israelul a ucis 17 palestinieni în Gaza prin atacuri aeriene şi a ordonat evacuarea unui spital

SURSE Tensiune maximă la Cotroceni: Blocul suveranist boicotează consultările și cer demisia lui Iohannis