Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR pregătește o nouă funcție la vârful Guvernului: un post suplimentar de secretar general adjunct în Secretariatul General al Guvernului (SGG), structura-cheie care avizează toate proiectele înainte de a ajunge pe masa miniștrilor. Surse guvernamentale au declarat că Dan Reșitnec, lider USR Timișoara și actual șef de cabinet al primarului Dominic Fritz, este propunerea USR pentru această funcție.
În prezent, SGG are doi secretari generali adjuncți: Cristina Trăilă (PNL) și Adrian Țuțuianu (PSD). PSD deține și funcția de secretar general al Guvernului, prin Radu Oprea. Social-democrații vor pierde unul dintre cele două posturi, pentru a face loc reprezentanților USR și UDMR. Cel mai probabil, Adrian Țuțuianu va fi mutat pe o altă funcție guvernamentală.
Cine este Dan Reșitnec
Reșitnec este președinte al USR Timișoara din 2019 și vicepreședinte al filialei județene USR Timiș din 2018. A coordonat campania „Fără Penali în Funcții Publice” și este considerat un apropiat al lui Dominic Fritz. Este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara și are un master în Software Engineering.
Încă un post în plină austeritate
SGG avizează toate proiectele de hotărâri și ordonanțe, gestionează bugetele și coordonează instituții strategice precum RAAPPS, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), ORNISS și companii de stat precum Transgaz și Transelectrica. Funcțiile sunt extrem de bine plătite: secretarul general al Guvernului are un salariu brut de 24.150 lei pe lună, iar un secretar general adjunct – 16.640 lei brut, fără a include sporurile.
Numirea lui Reșitnec vine în contextul în care Guvernul pregătește concedieri sau reduceri de posturi pentru mai multe categorii de bugetari – cei care cumulează pensia cu salariul (circa 20.000 de persoane), polițiștii locali în localitățile cu mai mult de un polițist la 1.000 de locuitori, angajații din primăriile comunale cu sub 1.500 de locuitori, personalul aeroporturilor județene aflate pe pierdere și angajații consiliilor județene cu organigrame supradimensionate.