SURSE| SUA au decis data la care se oprește focul în Ucraina: Zelenski pregătește alegerile prezidențiale extrem de rapid

Primele semne în acest sens, scrie The Economist, ar putea apărea în jurul datei de 5 mai – termenul limită pentru ca parlamentul ucrainean să voteze cu privire la prelungirea legii marțiale.

Președintele SUA, Donald Trump, i-a cerut în mod repetat lui Volodimir Zelenki să organizeze alegeri în Ucraina și chiar a dat de înțeles că nu-l va mai considera pe acesta președinte legitim.

Ridicarea legii marțiale este un prim pas necesar în inițierea procesului electoral. Legea ucraineană prevede, de asemenea, un minim de 60 de zile pentru campania electorală, ceea ce înseamnă că cea mai apropiată dată posibilă pentru alegeri ar fi începutul lunii iulie.

Cu toate acestea, unele dintre sursele The Economist afirmă că funcționarii electorali ar avea nevoie de cel puțin trei luni pentru a actualiza listele electorale în contextul provocărilor războiului.

Un oficial guvernamental de rang înalt a declarat pentru The Economist că Zelensky ar forța organizarea rapidă de alegeri, în luna iulie, sperând că termenul comprimat ar lăsa puțin loc opoziției pentru a organiza o campanie. De asemenea, oficialul a susținut că o campanie scurtă ar fi benefică pentru țară, avertizând că o cursă prezidențială prelungită ar „sfâșia țara”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Când e momentul să renunți la un job sigur – Ghid complet pentru decizia ta

Ayatollahul Iranului, avertisment dur pentru Trump: În cazul unui atac asupra ţării sale, va urma o ‘ripostă fermă’