SURSE Trei scenarii pe masa lui Nicușor Dan, după primul val de negocieri cu partidele pro europene

SURSE Propunerea avansată de PSD la negocierile cu Nicușor Dan: Joacă diferit față de PNL și USR

Cei de la PSD, partidul cheie pentru formarea Guvernului dat fiind că au cel mai mare număr de parlamentari, au venit cu oferta unui premier tehnocrat și un Guvern format din cele 4 partide pro europene.

Cei de la PSD și-ar dori ca niciunul dintre liderii partidelor pro europene să nu dețină funcția de premier, pentru că în caz contrar ar fi greu de explicat partidului și primarilor de ce au cedat cea mai importantă funcție.

Numele vehiculat pentru a ocupa funcția de premier tehnocrat ar fi Lucian Croitoru, un economist reputat care a mai fost nominalizat pentru funcția de premier de către fostul președinte Traian Băsescu, dar nu a mai ajuns la votul din Parlament.

Liberalii forțează cu propunerea Ilie Bolojan, chiar dacă nu au un număr semnificativ de parlamentari, dar mizează pe faptul că Nicușor Dan l-a nominalizat în campania electorală.

Ilie Bolojan este soluția agreată și de Nicușor Dan, dar nu este neapărat pe placul celor de la PSD. Liderii social-democrați nu-și doresc ca vreunul dintre liderii partidelor care ar forma viitoarea coaliție să fie și prim-ministru.

Un al treilea scenariu care a fost pus pe masa lui Nicușor Dan este cel al rotativei guvernamentale între PSD și apoi un premier de la polul de dreapta PNL sau USR.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ciucu (PNL): Cam în orice condiții dorim să fim parte a guvernării. Nu insistăm la Ilie Bolojan să fie premier

Kelemen Hunor bate cu pumnul în masă după negocierile cu Nicușor Dan: PNRR trebuie renegociat urgent