Suspans privind un nou acord nuclear. Iranul dă detalii despre scrisoarea primită de la Donald Trump

Scrisoarea trimisă Iranului de către preşedintele american Donald Trump, care îndeamnă la un acord asupra programului nuclear, are un conţinut similar declaraţiilor sale faţă de Teheran, a afirmat luni diplomaţia iraniană, informează AFP, scrie AGERPRES.

Trump, care a retras SUA în 2018 dintr-un acord internaţional cu Iranul, în timpul primului său mandat, s-a declarat acum deschis dialogului cu Teheranul pentru a încadra activităţile sale nucleare.

Preşedintele american a dezvăluit astfel că a trimis o scrisoare în acest sens liderilor iranieni.

Însă Donald Trump şi-a întărit în paralel aşa-zisa politică de „presiune maximă” la adresa Iranului, cu sancţiuni suplimentare şi cu ameninţarea unei acţiuni militare în caz de respingere a negocierilor.

Iranul se gândeşte la răspunsul pe care să-l dea

„Conţinutul scrisorii nu este foarte departe de declaraţiile publice ale lui Trump şi reia aceleaşi elemente” de limbaj, a declarat în timpul unei conferinţe săptămânale purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene Esmail Baghai. „Nu avem deocamdată intenţia să dăm publicităţii conţinutul ei”, a adăugat Baghai, precizând că Iranul se gândeşte la răspunsul pe care să-l dea.

Teheranul a anunţat miercuri că a primit această scrisoare prin intermediul unui diplomat de rang înalt al Emiratelor Arabe Unite, Anwar Gargash.

Iranul şi SUA nu mai au relaţii diplomatice din 1980.

Iranul a încheiat în 2015 un acord cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (China, Rusia, SUA, Franţa şi Regatul Unit) şi Germania pentru a încadra activităţile sale nucleare.

Ţările occidentale suspectează de decenii Teheranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Iranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că programul său este doar pentru scopuri civile, în special pentru energie.

Textul oferea de asemenea Iranului o relaxare a sancţiunilor în schimbul unei limitări a ambiţiilor sale nucleare.

Iranul îşi respecta angajamentele, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Însă în 2018, Donald Trump a retras SUA din acest acord în mod unilateral şi a restabilit sancţiunile americane.

Această decizie a fost motivată în special de absenţa de măsuri împotriva programului balistic al Iranului, perceput drept o ameninţare de către Washington.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Mircea Badea profețește viitorul președinte al României: ‘E Dumnezeu pe pământ!’

O veche industrie a României ar putea renaște, dar este blocată de politicile Comisiei Europene: Țara noastră are cel mai mare potențial din regiune