Cetăţeanul afgan suspectat de faptul că a deschis focul împotriva a doi militari din cadrul Gărzii Naţionale la Washington, în apropierea Casei Albe, a lucrat cu armata americană şi Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) în Afganistan înainte să fie scos din ţară şi adus în Statele Unite, scrie presa americană, relatează AFP.
Potrivit postului Fox News, suspectul, în vârstă de 29 de ani, a lucrat cu armata americană şi CIA în Afganistan şi a sosit în Statele Unite în septembrie 2021, la o lună după retragerea Statelor Unite din Afganistan.

The shooter in today’s attack on members of the National Guard in Washington, D.C., 29-year-old Rahmanullah Lakanwal, reportedly served in the Afghan Army for over a decade, fighting alongside U.S. Special Forces against the Taliban in Kandahar, with him being granted a U.S.…
— OSINTdefender (@sentdefender)
Fox News îl citează pe directorul CIA John Ratcliffe, potrivit căruia suspectul a lucrat pentru Statele Unite la Kandahar, în sudul Afganistanului, unde se afla una dintre cele mai importante baze americane.
”În urma retragerii dezastruoase din Afganistan a lui Joe Biden, administraţia Biden a justificat aducerea presupusului atacator în Statele unite în septembrie 2021 din cauza activităţii sale trecute cu Guvernul american, inclusiv CIA, ca membru al unei forţe partenere la Kandahar”, a declarat Fox News John Ratcliffe.

UPDATE: The shooter has been identified as 29-year-old Afghan national Rahmanullah Lakanwal, according to Fox News Digital.
He entered the U.S. legally in 2021 under Biden’s Operation Allies Welcome during the Afghanistan withdrawal — via humanitarian parole.
His permission to…
— Tony Lane ???????? (@TonyLaneNV)
Donald Trump a anunţat la rândul său că suspectul arestat ”este un străin care a intrat în ţara noastră din Afganistan” şi care ”a fost adus aici de Guvernul Biden în septembrie 2021”.
Şeful statului a denunţat în Florida, unde petrece sărbătoarea Thanksgiving, un ”act de teroare”.
MILITARI ”GRAV RĂNIŢI”
Tirurile au avut loc miercuri după-amiaza în centrul capitalei americane, luată cu asalt din august de sute de militari rezervişti, unde sunt desfăşuraţi în misiuni de patrulare pe jos, la cererea preşedintelui american Donald Trump, împotriva avizului autorităţilor locale.

Cei doi militari au fost ”grav răniţi”, iar atacatorul este şi el ”grav rănit”, a scris Donakd Trump pe reţeaua sa Truth Social.
El l-a catalogat pe atacator drept un ”animal” care-şi ”va plăti scump” fapta.

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump)
Suspectul ”a venit la colţul străzii” la ora locală 14.15 (21.15, ora României), ”şi-a ridicat arma de foc şi a tras către membri ai Gărzii Naţionale” care patrulau, a declarat un reprezentant al Poliţiei din Washington, Jeffery Carroll
Alţi membri ai Grăzii Naţionale au reuşit să-l imobilizeze pe atacator, rănit în timpul intervenţiei.

”Tirurile erau ţintite”, a declarat primăriţa democrată Muriel Bowser.
Directorul poliţiei federale Kash Patel a anunţat că cei doi militari, originari din West Virginia, se aflau în continuare într-o ”stare critică”.
Presa americană scrie că atacatorul a fost identificat ca fiind Rahmanullah Lakanwal, în vârstă de 29 de ani.

El a sosit în Statele Unite în septembrie 2021, potrivit unui apropiat afgan al suspectului, contactat de NBC News.
Cei doi au servit în armata afgană.
Lakanwal a servit timp de zece ani în armata afgană şi a lucrat împreună cu Forţele Speciale americane, potrivit acestei surse.
El a fost staţionat la o bază militară în Kandahar, al doilea cel mai populat oraş afgan după Kabul.

”Noi eram cei vizaţi de talibani în Afganistan”, a declarat acest apropiat ABC News.
”Nu-mi vine să cred că a făcut aşa ceva”, a declarat el.
Martorul, rănit în timpul serviciului în armată, declară că nu a mai vorbit cu Rahmanullah Lakanwal de mai multe luni.
Ultimul său loc de muncă a fost la Amazon.
”Nu ştiu ce s-a întâmplat”, a declarat martorul NBC News.
”Am nevoie de ajutorul vostru să aflu ce s-a întâmplat”, a declarat el, după care a izbucnit în lacrimi.

Rahmanullah Lakanwal, originar din provincia Khost, s-a instalat la Bellingham, în statul Washington, pe Coasta de Vest, împreună cu soţia şi cei cinci fii ai lor.
Donald Trump a catalogat miercuri Afganistanul drept o ”gaurtă de şobolani pe pământ”.


