Sute de copii au participat la Miercurea-Ciuc la activităţile dedicate Zilei Poliţiei Române

Dacă poliţiştii de la Serviciul Rutier le-au prezentat copiilor regulile de circulaţie, cei la de Serviciul de Acţiuni Speciale le-au vorbit despre echipamentele utilizate şi chiar le-au oferit ocazia să încerce o cască de protecţie.

Pe platoul din faţa Palatului Administrativ au fost prezenţi şi specialiştii criminalişti, care au pregătit câte o „legitimaţie” de poliţist pentru cei mici, însoţită de amprenta lor, activitate foarte apreciată de copii.

La eveniment au fost prezenţi şi poliţiştii de la Biroul Protecţiei Animalelor, precum şi cei de la Biroul Siguranţa Şcolară.

Un alt punct de atracţie l-a reprezentat Nero, un câine poliţist rasa ciobănesc german, care a fost prezent pe platou alături de conductorul şi prietenul său, Pal Sandor, agent şef adjunct la Serviciul Criminalistic din carul IPJ Harghita.

Acesta a declarat că Nero are nouă ani, este un câine de urmă, a participat de-a lungul carierei la numeroase misiuni, în cadrul cărora a identificat infractori sau a găsit un copil dispărut, iar atunci când se va retrage din activitate va rămâne în familie, acolo unde este foarte iubit, potrivit Agerpres.

Şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţi din cadrul IPJ Harghita a fost alături de cei mici, cu diverse materiale informative, această structură derulând, în acest an şi un proiect deosebit, împreună cu cinci şcoli din judeţ, în cadrul căruia elevii au scris mesaje de Ziua Poliţiei, care au fost tipărite pe semne de carte.

„În acest an avem un proiect special, dedicat tuturor poliţiştilor, un proiect pe care l-am derulat împreună cu cinci unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială ‘Liviu Rebreanu’ din Miercurea-Ciuc, Şcoala Gimnazială ‘Petőfi Sándor’ din Miercurea-Ciuc, Şcoala Gimnazială ‘Orbán Balázs’, din Odorheiu Secuiesc, Şcoala Gimnazială ‘Sfântul Ilie Topliţa’ şi, nu în ultimul rând, Şcoala Gimnazială din Livezi. Alături de aceşti minunaţi elevi am creat nişte mesaje personalizate tuturor poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita. (…) Copiii au fost foarte încântaţi şi au transmis, prin inocenţa lor, toată aprecierea pe care o au pentru poliţişti”, a declarat Mariana Ramona Răducanu, coordonatoarea Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Printre mesajele transmise poliţiştilor se numără cel al elevilor clasei I de la Şcoala Gimnazială „Orbán Balázs”, din Odorheiu Secuiesc, care au scris: „Poliţia înseamnă pentru noi siguranţă. Datorită vouă, ne bucurăm de o viaţă liniştită, frumoasă şi de o copilărie fericită. Vă apreciem pentru munca pe care o faceţi. La mulţi ani!”, în vreme ce elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” din Miercurea-Ciuc au transmis: „Poliţia este importantă pentru că face mereu ordine în lume şi ne apără de răufăcători. Mulţumim pentru că putem dormi liniştiţi! Să trăiţi mulţi ani!’, iar elevii clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Ilie” din Topliţa au spus: „Dragi poliţişti, La mulţi ani! Vă mulţumim pentru că ne protejaţi şi ne oferiţi siguranţă! Nu renunţaţi la ceea ce faceţi, avem încredere în voi!”.

Aceste mesaje au fost tipărite pe semne de carte, care au fost oferite tuturor poliţiştilor harghiteni.

„Chiar de dimineaţă, cu asta ne-am ocupat, am distribuit semnele de carte. Feedback-urile colegilor au fost foarte frumoase, pozitive, nu se aşteptau, pentru că nu am spus, am vrut să le facem o surpriză plăcută colegilor noştri. Pentru că munca fiecăruia este apreciată”, a mai spus Mariana Ramona Răducanu.

Pe lângă activităţile desfăşurate în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, au fost organizate acţiuni şi la Poliţia Odorheiu Secuiesc, respectiv la Poliţia Topliţa, unde toţi cei care au dorit s-au putut familiariza cu activitatea oamenilor legii.

„Evenimentele organizate cu această ocazie de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita au scopul de a aduce mai aproape de cetăţeni misiunea şi devotamentul poliţiştilor. Ne propunem să evidenţiem importanţa parteneriatului dintre forţele de ordine şi societate. Prin activităţile desfăşurate în municipiul Miercurea Ciuc, precum şi prin iniţiativa ‘Ziua Porţilor Deschise’ din Odorheiu Secuiesc şi Topliţa ne dorim să creăm un cadru de dialog, transparenţă şi educaţie, oferind cetăţenilor o perspectivă directă asupra muncii poliţiştilor. Responsabilitatea noastră o reprezintă siguranţa comunităţii, iar prin astfel de acţiuni ne propunem să consolidăm relaţia de încredere cu cetăţenii, să promovăm prevenţia şi să inspirăm respectul pentru valorile ce definesc profesia noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicușor Dan revine asupra declarației care a stârnit controverse: Bineînțeles că nu l-aș lua pe fostul președinte Iohannis la Cotroceni

Şeful Salvamont: Oamenii sunt epuizaţi, trebuie măsuri urgente