„Celor care sunt îngrijoraţi şi spun că America şi-a închis uşile în faţa poporului afgan (…), vreau să le spun să revină în ţara lor, chiar dacă au servit americanii timp de 20 sau 30 de ani”, a spus premierul afgan Hassan Akhund, într-un discurs la Kabul cu ocazia sărbătorii musulmane Eid al-Adha.
„Întoarceţi-vă acasă, nu vă vom face probleme, vă promitem!”, a asigurat el, adăugând că liderul suprem al talibanilor, emirul Hibatullah Akhundzada, „a oferit amnistie pentru toţi”.
Deşi guvernul taliban, revenit la putere în 2021, le-a promis amnistia afganilor care au colaborat cu forţele occidentale în timpul războiului (2001-2021), ONU a semnalat cazuri de execuţii şi dispariţii.
În cei aproape patru ani de când se află la putere în Afganistan, guvernul taliban şi-a impus abordarea islamică radicală, a interzis numeroase activităţi şi a restrâns drepturile femeilor în ceea ce ONU descrie ca o politică de „apartheid de gen”.
În acest timp, sute de mii de afgani au cerut vize în SUA, ca refugiaţi sau în baza colaborării lor cu trupele americane ce au fost nevoite să părăsească precipitat Afganistanul lăsându-şi în urmă colaboratorii locali când talibanii au ocupat Kabulul în august 2021.
Aceşti foşti colaboratori rămaşi în Afganistan sunt în prezent nevoiţi să se deplaseze în ţările vecine, de obicei în Pakistan, pentru a se adresa ambasadelor occidentale care au părăsit Kabulul după revenirea talibanilor la putere.
Dar odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă la începutul acestui an, şansele lor de a emigra în SUA sau de a rămâne acolo s-au diminuat treptat. Washingtonul a suspendat mai întâi intrarea refugiaţilor, apoi a anunţat că va revoca începând din 12 iulie statutul de protecţie temporară pentru mii de afgani aflaţi în SUA. Noile restricţii de intrare în SUA, impuse acum pentru aproximativ 20 de ţări, le reduc şi mai mult şansele de a se stabili acolo.
Guvernul de la Kabul a declarat luna trecută că este pregătit să discute cu Washingtonul asupra repatrierii refugiaţilor afgani, a căror protecţie temporară urmează să fie revocată în iulie.
Executivul condus de talibani nu a fost recunoscut oficial deocamdată de nicio ţară, în special din cauza situaţiei negative a drepturilor femeilor din Afganistan. Cu toate acestea, Rusia, Pakistanul, China, Iranul şi majoritatea ţărilor din Asia Centrală menţin de facto relaţii diplomatice cu autorităţile afgane.
Luna trecută Rusia a retras talibanii de pe lista sa cu organizaţii teroriste. În octombrie anul trecut, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut Occidentului să ridice sancţiunile impuse Afganistanului şi să îşi asume responsabilitatea pentru reconstrucţia acestei ţări devastate de decenii de război.