Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au anunţat, miercuri, că un tânăr de 19 ani este cercetat pentru tentativă de omor.
”În fapt, s-a reţinut că, în data de 19.01.2025, pe fondul unui conflict spontan, cauzat de consumul de alcool, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Araci, jud. Covasna, inculpatul i-a aplicat victimei, un bărbat în vârstă de 35 de ani, patru lovituri cu un par în zona capului şi a corpului cauzându-i mai multe leziuni, respectiv un traumatism cranian cu multiple fracturi şi alte leziuni la nivelul capului şi a corpului. După aplicarea primei lovituri în zona capului, victima a căzut la pământ şi agresorul i-a mai aplicat trei lovituri în zona capului şi a corpului”, au afirmat procurorii.
Tânărul de 19 ani a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Tribunalului Covasna care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.