Tânăr reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce i-a furat borseta cu bani unui vârstnic, în zona Parcului Moghioroş/ Tânărul are o condamnare cu suspendate pentru o faptă similară – VIDEO

Un tânăr de 25 de ani, recidivist, a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce i-a furat borseta cu bani unui bărbat în vârstă, în apropiere de Parcul Moghioroş. El a fost prins în scurt timp de poliţişti.

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 25 au reţinut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 25 de ani, bănuit de tâlhărie calificată.

Poliţiştii au fost sesizaţi, în aceeaşi zi, de către un bărbat, că unei persoane în vârstă de 62 de ani i-ar fi fost sustrasă borseta în care avea suma de 90 de lei, pe o stradă din Sectorul 6.

La scurt timp, în urma primelor investigaţii, poliţiştii Secţiei 25 au prins un suspect.

”După administrarea probatoriului, faţă de cel în cauză, în vârstă de 25 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior magistraţii au dispus măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile”, a arătat Poliţia.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 25 Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru tâlhărie calificată.

Potrivit unor surse judiciare, fapta a avut loc vis-a-vis de Parcul Moghioroş, victima fiind un bărbat de 62 de ani. Tânărul care i-ar fi furat borseta ar fi fugit apoi în zona serelor din Parcul Moghioroş, fiind găsit în câteva minute de un echipaj de ordine publică.

Sursele citate afirmă că suspectul a săvârşit, în 2022, o faptă similară, în aceeaşi zonă, pentru care a fost condamnat cu suspendare, cu asistare zilnică pe 6 luni, astfel că acum este recidivist.

Scrisoarea lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândură la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

Metoda prin care moștenirea se împarte în absența unui testament: Reguli și proceduri conform Codului Civil