Potrivit autorităților, decizia vine în contextul în care rata generală a șomajului se apropie de 30%, iar în rândul tinerilor atinge pragul alarmant de aproape 50%.
Situația s-a agravat după ce administrația Trump a impus o taxă vamală de 10% asupra exporturilor din Lesotho la începutul anului, cu o suprataxă suplimentară de 50% care, deși suspendată între timp, a afectat grav încrederea investitorilor.
Lesotho, o țară fără ieșire la mare aflată în interiorul Africii de Sud, își bazează economia în mare parte pe industria textilă și pe accesul preferențial la piața din Statele Unite, acordat prin Legea privind creșterea și oportunitățile în Africa (AGOA). În 2024, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a fost de 240 de milioane de dolari, cea mai mare parte reprezentând exporturi de haine și textile din Lesotho către SUA.
Totuși, viitorul AGOA este incert. Programul urmează să expire în septembrie 2025, iar guvernul din Lesotho avertizează că neprelungirea acestuia ar putea duce la pierderea a până la 40.000 de locuri de muncă.
În plus, retragerea programelor USAID și reducerea sprijinului din partea Planului de urgență al președintelui SUA pentru combaterea SIDA au adâncit criza economică și socială din Lesotho.
Conform legii naționale privind gestionarea dezastrelor, declararea stării de dezastru permite autorităților să adopte măsuri excepționale pentru a reduce impactul crizei, inclusiv atragerea de ajutor internațional și restructurarea economică de urgență.