Țara cu cel mai puternic pașaport din lume în 2025. Ce loc ocupă România în noul clasament

Potrivit clasamentului publicat de Daily Mail, Singapore are cel mai puternic pașaport din lume, cetățenii având acces în toate cele 195 de țări ale lumii. Imediat după Singapore se află Japonia, ai cărei cetățeni pot vizita 193 de țări.

Următoarele locuri sunt dominate de țările de pe continentul european, locul trei fiind împărțit de Finlanda, Franța, Germania, Italia, Coreea de Sud și Spania, țări ai căror cetățeni pot merge în 192 de țări fără viză.

SUA ocupă însă locul 9, având acces în 186 de țări, sub țări chiar precum Polonia, Cehia și Ungaria.

Pe ce loc se clasează România

România se situează pe locul 15, la egalitate cu Bulgaria și Monaco. Așadar, românii pot vizita 178 de țări fără viză. Țara noastră a devenit, începând din 10 ianuarie, membru oficial al programului Visa Waiver al SUA.

Republica Moldova și Georgia ocupă locul 44, având acces în 122 de țări. Sub ele se află Rusia, pe locul 46, cetățenii reușind să călătorească în 116 țări fără viză.

China a crescut semnificativ în clasament, față de acum 10 ani, adică de la locul 94, la locul 60 în clasament, ceea ce înseamnă că cetățenii pot vizita 85 de țări fără viză.

Ultimele 5 locuri sunt ocupate de Somalia (locul 102, 35 de țări fără viză), Pakistan (103, 33 de țări) Iraq (locul 104, 31 de țări), Siria (locul 105, 27 de țări) și Afganistan (locul 106, 26 de țări).

„Noțiunea de cetățenie și loteria dreptului prin naștere au nevoie de o regândire fundamentală, pe măsura creșterii temperaturilor, dezastrelor naturale tot mai frecvente și severe, ceea ce forțează comunitățile să se mute și transformă mediile lor în spații de nelocuit.

În același timp, instabilitatea politică și conflictele în desfășurare în diverse regiuni îi forțează pe cetățeni să plece din țară și să caute un loc sigur”, a declarat Christian Kaelin, directorul Henley & Partners.

Disney, Fox şi Warner Bros. Discovery renunţă la lansarea platformei de streaming sportiv Venu

Oţelul Galaţi a reziliat contractul cu mijlocaşul croat Diego Zivulic