În luna mai, Germania a înregistrat o vreme cu mai mult vânt, ceea ce a restabilit producţia de energie eoliană, după o perioadă prelungită de condiţii calme în timpul iernii. Asta a făcut ca preţurile la electricitate să coboare în teritoriu negativ, anulând randamentele investitorilor şi forţând, în acelaşi timp, închiderea centralelor care funcţionează pe combustibili fosili.
„Creşterea recentă a producţiei de energie eoliană în Germania, care se estimează că va continua, cel puţin până la finele primei săptămâni din luna iunie, a permis ca preţurile pentru ziua următoare să coboare cu mult sub costul marginal al celor mai eficiente termocentrale pe cărbune şi gaze”, spune Sabrina Kernbichler, analist la Energy Aspects Ltd.
Datele furnizate de firma Epex Spot SE arată că în Germania preţurile pentru electricitatea livrată în ziua de sâmbătă au fost negative timp de şapte ore, ajungând până la minus 13,17 euro pentru un Megawatt-oră. În medie, în luna mai preţurile au fost sub nivelul zero timp de patru ore în fiecare zi, cu aproape 45% mai mult decât în luna aprilie.
Producţia în creştere de energie din surse regenerabile inundă reţelele din Europa, care nu dispun de suficiente capacităţi de baterii pentru a stoca surplusul de energie. Pe lângă vânt, primăvara acestui an a fost mai însorită decât de obicei, ceea ce a dus la creşterea producţiei de energie fotovoltaică în multe ţări de pe continent.
În Germania, cea mai mare piaţă de electricitate din Europa, creşterea producţiei de energie din surse regenerabile în luna mai a dus producţia de electricitate a centralelor pe gaze la cel mai scăzut nivel pentru această lună de după 2019.
Guvernele ar putea vedea scăderea producţiei de energie a centralelor pe gaze drept un câştig, în condiţiile în care multe guverne mizează pe extinderea capacităţilor eoliene şi fotovoltaice pentru a-şi atinge obiectivele climatice. Însă guvernele menţin totuşi în rezervă astfel de termocentrale pentru a acoperi golurile apărute în furnizarea de electricitate atunci când soarele nu străluceşte şi vântul nu suflă.