Federaţia Rusă de Şah trebuie să nu mai organizeze evenimente şi să nu-şi exercite controlul în teritoriile ucrainene ocupate, în termen de 90 de zile, sub ameninţarea unei suspendări de până la trei ani, a hotărât Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) într-o decizie din 11 martie, publicată însă vineri, relatează Reuters.
Decizia înlocuieşte o amendă anterioară de 45.000 de euro (51.800 de dolari) aplicată de Federaţia Internaţională de Şah (FIDE), înăsprind semnificativ sancţiunea într-un litigiu de lungă durată iniţiat de Federaţia Ucraineană de Şah.
„FIDE va analiza cu atenţie detaliile şi va avea consultări cu consilierii juridici elveţieni şi cu Comisia Constituţională a FIDE pentru a stabili măsurile adecvate de punere în aplicare, în conformitate cu Carta FIDE”, a precizat FIDE într-un comunicat. „FIDE rămâne pe deplin angajată să respecte deciziile Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi să acţioneze în deplină conformitate cu Carta şi regulamentele FIDE.”
TAS a confirmat concluziile potrivit cărora Federaţia Rusă a încălcat regulile FIDE prin înfiinţarea şi organizarea de activităţi de şah în regiuni recunoscute la nivel internaţional ca făcând parte din Ucraina, inclusiv Crimeea şi zone din Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie.
Comisia a declarat că acestă acţiune a încălcat „integritatea teritorială şi suveranitatea” federaţiei ucrainene şi a adus o lovitură principiilor fundamentale care stau la baza şahului internaţional.
Conform hotărârii TAS, federaţia rusă trebuie să înceteze toate activităţile pe teritoriile respective şi să confirme respectarea deciziei în termen de 90 de zile. Nerespectarea acestei obligaţii va duce la suspendarea automată a calităţii de membru al FIDE pentru o perioadă de până la trei ani, până la îndeplinirea cerinţelor. În cazul în care amenda anterioară a fost deja achitată, TAS a dispus rambursarea acesteia.
Disputa are la origine o plângere din 2023 a federaţiei ucrainene, care susţinea că organismul rus integrase organizaţii regionale de şah din zonele ocupate şi organizase evenimente acolo, încălcând statutul FIDE.
Comisia de etică a FIDE impusese iniţial o suspendare de doi ani, care a fost suspendată condiţionat, înainte ca în apel să fie redusă sancţiunea la o amendă — o decizie anulată acum de TAS.
TAS a respins acuzaţiile mai ample aduse împotriva FIDE şi a preşedintelui acesteia, Arkady Dvorkovich, inclusiv acuzaţiile legate de neutralitatea politică şi de legăturile cu persoane supuse sancţiunilor.
Decizia vine pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina şi al eforturilor mai ample depuse de organismele sportive internaţionale pentru a gestiona problemele legate de guvernanţă şi integritatea teritorială generate de conflict.
TAS a îndemnat, de asemenea, părţile şi FIDE să găsească o soluţie negociată care să le permită jucătorilor din regiunile afectate să participe la competiţii fără a aduce atingere problemelor legate de suveranitate.



