Potrivit informațiilor acesteia, accentul Europei s-a mutat de la perspectiva trimiterii forțelor terestre către „forţe aeriene și maritime, deoarece liderii militari indică restricţii legate de desfășurarea unor contingente mari”.
În plus, unele țări propun desfăşurarea de forțele aeriene „pentru a patrula cerul deasupra Ucrainei și a Mării Negre„.
După cum scrie „The Washington Post”, în următoarele câteva săptămâni, țările europene planifică să trimită un grup de experți militari în Ucraina, care vor stabili numărul de trupe care vor fi trimise acolo și locația acestora.
În plus, militarii europeni vor purta consultări cu autoritățile de la Kiev cu privire la problema consolidării armatei ucrainene „pentru a menține viitoarea linie a frontului”.
Amintim că pe 27 martie, la Paris, a avut loc summitul așa-numitei „coaliții a celor dispuși”, în timpul căruia reprezentanți ai circa 30 de țări au discutat despre posibile „garanții de securitate” pentru Kiev după încheierea conflictului ucrainean.
Unul dintre subiectele principale a fost posibila desfășurare a unui contingent militar pe teritoriul Ucrainei. SUA nu au luat parte la acest summit. În același timp, potrivit informaţiilor mass-media, o serie de țări sunt pregătite să participe la așa-numita misiune de menținere a păcii din Ucraina doar dacă vor primi sprijin din partea Washingtonului.
Pe 12 martie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că prezența trupelor NATO sub orice pavilion și în orice calitate pe teritoriul ucrainean reprezintă o amenințare pentru Rusia. Potrivit afirmaţiilor acestuia, Moscova nu va accepta acest lucru sub nicio formă.