Un studiu a înregistrat un progres semnificativ în diagnosticarea şi monitorizarea bolilor renale asociate cu sindromul nefrotic.
Un studiu inovator, în cadrul celui de-al 61-lea Congres al Societăţii Europene de Nefrologie, Dializă şi Transplant Renal (ERA), desfăşurat între 23-26 mai, la Stockholm, în Suedia, a dezvăluit o descoperire semnificativă în diagnosticarea şi monitorizarea bolilor renale asociate cu sindromul nefrotic.
Folosind o tehnică hibrid, cercetătorii au identificat autoanticorpii anti-nefrina ca fiind un biomarker fiabil pentru urmărirea evoluţiei bolii, deschizând noi căi pentru abordări terapeutice personalizate.
Sindromul nefrotic, caracterizat prin niveluri ridicate de proteine în urină, este legat de boli renale precum boala cu modificări minime (MCD), glomeruloscleroza segmentară focală primară (FSGS) şi nefropatia membranoasă (NM).
Cauza principală care stă la baza sindromului nefrotic este afectarea podocitelor, celulele responsabile de filtrarea rinichilor, care permite scurgerea proteinelor în urină.
Copiii diagnosticaţi cu MCD sau FSGS primesc adesea un diagnostic de sindrom nefrotic idiopatic (SNI), în cazul în care cauza sindromului nefrotic este necunoscută. Acest lucru se întâmplă frecvent deoarece copiii cu niveluri ridicate de proteine în urină sunt rareori supuşi unei biopsii renale, care este modul în care se determină de obicei cauza.
În mod tradiţional, diagnosticarea acestor afecţiuni a reprezentat o provocare din cauza suprapunerii caracteristicilor histologice şi a ezitării de a efectua biopsii renale invazive, în special la copii.
În timp ce autoanticorpii anti-nefrină au fost observaţi la anumiţi pacienţi cu MCD şi FSGS, rolul lor precis în evoluţia acestor boli nu este pe deplin înţeles.
Studiul, realizat în Europa şi Statele Unite, a introdus o abordare nouă care combină imunoprecipitarea cu testul imunoenzimatic (ELISA) pentru a detecta în mod fiabil autoanticorpii anti-nefrină.
Constatările au arătat că autoanticorpii anti-nefrină erau prevalenţi la 69% dintre adulţii cu MCD şi 90% dintre copiii cu SNI care nu fuseseră trataţi cu medicamente imunosupresoare.
Important a fost şi faptul că nivelurile acestor autoanticorpi s-au corelat cu activitatea bolii, sugerând potenţialul lor ca biomarker pentru monitorizarea progresiei bolii. Anticorpii au fost, de asemenea, rar observaţi în celelalte boli analizate.
Pentru a investiga în continuare impactul imunizării cu nefrină asupra funcţiei şi bolii renale, cercetătorii au administrat la şoareci proteina nefrină produsă în laborator, creând o afecţiune asemănătoare cu MCD la şoareci.
Imunizarea a dus la fosforilarea nefrinei şi la modificări notabile ale structurii celulare, indicând implicarea anticorpilor care vizează nefrina în funcţionarea defectuoasă a podocitelor şi în sindromul nefrotic.
În mod remarcabil, spre deosebire de alte modele care necesită imunizări multiple [6], acest model a indus o manifestare rapidă a bolii cu o singură imunizare, chiar şi la concentraţii scăzute de anticorpi.
„Identificarea autoanticorpilor anti-nefrină ca biomarker fiabil, împreună cu tehnica noastră hibridă de imunoprecipitare, ne îmbunătăţeşte capacităţile de diagnosticare şi deschide noi căi pentru monitorizarea îndeaproape a evoluţiei bolii în afecţiunile renale cu sindrom nefrotic”, a comentat dr. Nicola M. Tomas, coautorul principal al studiului.
Prin faptul că oferă informaţii despre mecanismele care stau la bază, aceste descoperiri pun bazele unor intervenţii personalizate şi deschid calea către o nouă eră a medicinei de precizie pentru aceste afecţiuni complexe, a comentat dr. Nicola M. Tomas, coautorul principal al studiului.
