Telecabina de pe Cetatea Deva va fi repornită săptămâna viitoare. Anunțul primarului

#image_title

Primarul municipiului Deva, Lucian Rus, a declarat joi, în şedinţa Consiliului Local, că telecabina va fi pusă în funcţiune marţi, 5 august, nu înainte de a se face o verificare tehnică foarte amănunţită.

“Chiar ieri (miercuri – n.r.) a fost în teren partea de iscirizare (autorizare ISCIR – n.r.), unde a venit şi reprezentantul ISCIR Sibiu, pentru a putea valida faptul că modificările şi starea de acum este corespunzătoare. Poate fi pusă în funcţiune. S-au făcut mai multe ture cu telecabina, încercări, probe, astfel încât să vedem că din punct de vedere tehnic corespunde. (…) Începând de luni vom face încă o revizie generală, ca şi cum ar fi prima zi de funcţionare a telecabinei”, a spus Lucian Rus, conform Agerpres.

Primarul a arătat că administraţia locală are în plan să elaboreze o serie de proceduri interne legate de funcţionarea telecabinei, dar şi de reacţie în caz de probleme tehnice ale echipamentului.

Totodată, edilul doreşte ca o zi pe săptămână să fie alocată pentru partea de revizie a instalaţiei, astfel încât, pe viitor, să fie prevenite problemele de funcţionare.

Telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii Deva a fost inaugurată la sfârşitul lunii martie 2024, dar a fost oprită la numai o zi după ce a fost pusă în funcţiune, din motive tehnice.

Au urmat mai multe perioade în care telecabina a funcţionat cu probleme, în luna ianuarie 2025 ascensorul fiind oprit pentru revizii.

Telecabina care urcă pe Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane. Investiţia a costat aproape 4 milioane de euro, fiind realizată cu fonduri de la bugetul local.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Șeful CJ Suceava cere 78 de milioane de euro pentru sinistrați: Bolojan a trimis conserve, apă și pături

Piața HoReCa din România se restrânge: un alt lanț românesc de restaurante intră în insolvență