Teleorman: Bărbat reţinut după ce a violat o adolescentă şi l-a jefuit pe prietenul acesteia

#image_title

Un bărbat din comuna Măldăeni, judeţul Teleorman, a fost reţinut, fiind acuzat că a violat o adolescentă şi l-a jefuit pe prietenul acesteia. Incidentul s-a petrecut pe un câmp din apropierea municipiului Roşiori de Vede, unde cei doi adolescenţi au fost atacaţi de către suspect.

Ancheta Poliţiei a început în urma unei reclamaţii primite duminică, 3 august, sesizare potrivit căreia o adolescentă ar fi fost violată, iar prietenul ei, jefuit de către un bărbat necunoscut.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a fost identificat bărbatul în cauză. Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 2 spre 3 august a.c., în timp ce doi minori, de 14 şi 15 ani, se aflau în extravilanul municipiului, ar fi fost abordaţi de un bărbat, care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora, împotriva voinţei sale, iar prin constrângere i-ar fi sustras băiatului de 14 ani suma de 200 de lei”, informează oficialii Poliţiei judeţului Teleorman. 

În urma administrării probatoriului, suspectul a fost reţinut duminică, anunţă Poliţia.

Cristian Diaconescu, apel către instituţiile din domeniul judiciar să trateze „cu mare responsabilitate” schimbările propuse în cazul pensiilor magistraţilor: Trebuie să se ajungă la o soluţie care să regleze inclusiv aspectul moral al pensiilor speciale

UPDATE Bistriţa-Năsăud: Copilul găsit inconştient într-o fosă septică a fost scos mort. Mai multe echipaje medicale au intervenit la caz