Teleorman: O bătrână de 93 de ani, cu dificultăţi de vedere, a reuşit să se salveze dintr-un incendiu care i-a cuprins locuinţa

O bătrână de 93 de ani, cu dificultăţi de vedere, a reuşit să se salveze dintr-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, duminică după amiază. Echipajele de salvare au găsit-o pe femeie în afara locuinţei şi au stins focul care ardea mocnit.

Incendiul a izbucnit duminică după amiază într-o locuinţă situată pe strada Elena Doamna din municipiul Roşiorii de Vede.

La sosirea salvatorilor proprietara casei, o bătrână în vârstă de circa 93 de ani, a fost găsită afară, în zăpadă.

Deşi are probleme cu vederea, femeia a reuşit să iasă singură din casă.

„În interiorul locuinţei, la nivelul bucătăriei, incendiul se manifesta mocnit, cu degajare mare de fum, la o hotă şi un aragaz, cu pericol de extindere la elementele de mobilier şi materialele textile din apropiere. Incendiul a fost lichidat rapid de pompierii militari roşioreni, iar proprietara, cu atac de panică şi uşoară hipotermie, a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, a primit primul ajutor calificat şi a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale amănunţite şi îngrijiri de specialitate”, informează ISU Teleorman.

Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit produs la instalaţia electrică a hotei din bucătărie.

Trafic îngreunat pe drumul naţional 73 A, între Predeal şi Râşnov, în urma unui accident rutier

Polo: România a debutat cu victorie în grupa D a Campionatului European, scor 16-8, cu Slovacia