Teleorman: Patru răniţi, în urma unui accident produs pe drumul european 70, unde o dubă s-a răsturnat

Patru persoane au fost rănite, luni seară, în urma unui accident produs pe drumul european 70, în judeţul Teleorman. Cele patru victime se aflau într-o dubă care s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs pe E70, în zona localităţii Prunaru, din judeţul Teleorman. O dubiţă în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, la ieşirea către localitatea Naipu.  

 
În urma accidentului, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, au fost răniţi, victimele fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Alexandria, conştiente şi cooperante, însă cu diferite traumatisme.
 

La accident au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD şi cinci echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman.
 
Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul.

Peter Navarro, consilier al lui Trump, îl ironizează pe Elon Musk, numindu-l ”asamblator de maşini”, după comentariile acestuia despre tarife

Reclamanta a făcut recurs la Curtea de Casaţie după anularea condamnării pentru viol în cazul lui Dani Alves