Tenis: Arina Sabalenka și Elena Rîbakina s-au calificat fără probleme în optimi la Miami (WTA)

Belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial al tenisului feminin, și kazaha Elena Rîbakina s-au calificat, fără probleme, duminică, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite AFP.

Sabalenka, deținătoarea trofeului, a dispus în turul al treilea de jucătoarea americană Caty McNally (24 ani, 72 WTA), cu 6-4, 6-2, după o oră și 26 de minute.

Belarusa, care venea după titlul câștigat la Indian Wells, o va înfrunta în optimi pe chinezoaica Qinwen Zheng (23 ani, 26 WTA), pe care a învins-o de șapte ori în opt confruntări. Zheng s-a impus duminică în fața americancei Madison Keys, cu 4-6, 6-2, 6-4.

Rîbakina (26 ani), numărul doi mondial, campioana de la Australian Open și finalistă la Indian Wells, a învins-o în turul al treilea pe ucraineanca Marta Kostiuk (23 ani, 28 WTA), cu 6-3, 6-4.

Două jucătoare din top 10 mondial au părăsit prematur competiția, italianca Jasmine Paolini (7 WTA), învinsă de letona Jelena Ostapenko (24 WTA), cu 5-7, 6-2, 7-5, iar ucraineanca Elina Svitolina (8 WTA) a fost eliminată de Hailey Baptiste (45 WTA) cu 6-3, 7-5.

La dublu feminin, în primul tur, româncele Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au fost învinse de cuplul Tereza Mihalikova (Slovacia)/Olivia Nicholls (Marea Britanie) 6-1, 7-5.

Rezultatele înregistrate duminică în turul al treilea la simplu feminin la Miami Open (hard):
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Caty McNally (SUA) 6-4, 6-2
Qinwen Zheng (China/N.23) – Madison Keys (SUA/N.15) 4-6, 6-2, 6-4
Hailey Baptiste (SUA) – Elina Svitolina (Ucraina/N.9) 6-3, 7-5
Jelena Ostapenko (Letonia/N.25) – Jasmine Paolini (Italia/N.7) 5-7, 6-2, 7-5
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.3) – Marta Kostiuk (Ucraina/N.27) 6-3, 6-4
Talia Gibson (Australia) – Iva Jovic (SUA/N.18) 6-2, 6-2
Jaqueline Cristian (România/N.34) – Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.11) 6-3, 4-6, 7-6 (7/5)
Jessica Pegula (SUA/N.5) – Leylah Fernandez (Canada/N.26) 6-2, 6-2

Sorin Grindeanu: Consultarea internă a PSD – pe 20 aprilie; înainte vor fi și 8 întâlniri regionale

Neamț: Naistul Viorel Papuc este laureatul Festivalului-concurs ”Florile Ceahlăului”