Tenis: Arthur Fils și Jiri Lehecka, calificați în penultimul act la turneul ATP Masters 1.000 de la Miami

Tenismanul francez Arthur Fils s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins în trei seturi, 6-7 (3/7), 7-6 (7/4), 7-6 (8/6), pe americanul Tommy Paul, într-un meci disputat miercuri.

Condus cu 6-2 în ultimul tie-break, Fils a salvat patru mingi consecutive de meci, două dintre ele pe serviciul adversarului, reușind în final să se impună după două ore și 49 de minute în acest meci maraton.

Arthur Fils, numărul 31 mondial, îl va înfrunta vineri în semifinale pe cehul Jiri Lehecka (locul 22 ATP), învingător miercuri, cu 7-6 (7/1), 7-5, în fața spaniolului Martin Landaluce, venit din calificări.

Francezul, revenit în circuit în februarie, după o o pauză forțată de o jumătate de an, din cauza unei probleme la spate, a câștigat două dintre cele cei confruntări cu Lehecka, ultima dintre ele luna trecută, în sferturile de finală la Doha (6-3, 6-3).

Ceilalți doi semifinaliști de pe tabloul masculin de la Miami vor fi cunoscuți joi, italianul Jannik Sinner și germanul Alexander Zverev fiind considerați favoriți la calificarea în penultimul act.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)

JD Vance va face o vizită în Ungaria în perioada 7-8 aprilie, înaintea alegerilor decisive (surse)

Rusia: O zonă industrială de lângă una dintre cele mai mari rafinării, avariată de drone ucrainene