Tenis: Barbora Krejcikova nu va participa la Australian Open

Știri de azi | Tenis: Barbora Krejcikova nu va participa la Australian Open - Știri de azi |

Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova, deţinătoarea titlului la Wimbledon, a anunţat că nu va participa la Australian Open, care începe la 12 ianuarie, din cauza unei accidentări la spate.

„Din păcate, accidentarea mea la spate, care m-a deranjat la sfârşitul sezonului trecut, nu s-a vindecat complet”, a declarat numărul zece mondial pe X.

„Este foarte dezamăgitor, pentru că îmi place să joc la Melbourne şi am amintiri foarte plăcute”, a spus ea.

În sferturi, în 2024, ea a fost eliminată de actualul număr 1 mondial, belarusa Arina Sabalenka, în drumul ei spre al doilea titlu la Melbourne. „Muncesc din greu pentru a-mi recăpăta forîele şi abia aştept să ne vedem în curând pe teren”, a adăugat Krejcikova.

Prin urmare, jucătoarea de 29 de ani va lipsi săptămâna aceasta de la turneul de la Adelaide, la fel ca italianca Jasmine Paolini (nr. 4 mondial) şi rusoaica Mirra Andreeva (nr. 16), care s-au retras duminică pentru a-şi păstra condiţia fizică înainte de Melbourne.

Krejcikova a câştigat titlul la Wimbledon anul trecut, la trei ani după ce a ridicat trofeul la Roland Garros.

De asemenea, ea a câştigat şapte titluri de Grand Slam la dublu, inclusiv două la Australian Open, şi trei titluri majore la dublu mixt, toate la Melbourne.

Australian Open începe pe 12 ianuarie.

Știri de azi | Austria: Christian Stocker, succesorul lui Karl Nehammer la conducerea Partidului Popular - Știri de azi |

Austria: Christian Stocker, succesorul lui Karl Nehammer la conducerea Partidului Popular

Știri de azi | Handbal feminin: Corona Braşov – CSM Bucureşti, scor 32-33, în primul meci din 2025 în Liga Naţională - Știri de azi |

Handbal feminin: Corona Braşov – CSM Bucureşti, scor 32-33, în primul meci din 2025 în Liga Naţională