Tenis de masă: Echipa feminină, vicecampioană en titre, a învins Luxemburg, scor 3-1, şi s-a calificat pe tabloul principal la CE Echipe Seniori

#image_title

Echipa feminină de tenis de masă a României, vicecampioană en titre, şi-a asigurat calificarea pe tabloul principal, printre primele 16 echipe ale Campionatului European Echipe Seniori 2025

În această seară, echipa feminină a României, principala favorită a competiţiei continentale din Zadar, a obţinut primul loc în grupa A cu a doua victorie din concurs. După 3-0 cu Ţara Galilor, tricolorele au învins şi Luxemburg, scor 3-1, iar din acest moment îşi aşteaptă adversarele din optimile de finală.

 
Prima la masa de joc pentru România a fost Adina Diaconu, care după două seturi în care a controlat jocul a fost surprinsă de adversară, iar Luxemburg a trecut în avantaj. Echilibrul s-a menţinut şi în al doilea meci, pe care Andreea Dragoman l-a împins în decisiv, unde a avut răspunsurile necesare în joc pentru a egala situaţia între cele două echipe.
 
Bernadette Szocs a adus România în avantaj cu o victorie fulgerătoare, de-a lungul celor trei seturi în care a cedat doar 10 schimburi.
 
Punctul final a revenit, din nou, Andreei Dragoman, care, sub presiunea momentului, a obţinut al doilea succes personal al zilei, tot în setul decisiv.
 
Desfăşurarea întâlnirii România – Luxemburg 3-1
 
Adina Diaconu – Sarah De Nutte 2-3 (11-8, 11-7, 5-11, 9-11, 10-12)
 
Andreea Dragoman – Enisa Sadikovic 3-2 (11-9, 9-11, 6-11, 11-3, 11-6)
 
Bernadette Szocs – Melisa Sadikovic 3-0 (11-2, 11-2, 11-6)
 
Andreea Dragoman – Sarah De Nutte 3-2 (11-7, 11-5, 6-11, 8-11, 11-5).

 

Netflix, BBC şi alţii au trimis o scrisoare juridică privind boicotul filmelor israeliene, semnată de Joaquin Phoenix şi Olivia Colman: „Riscul unui litigiu este foarte probabil”

Bucureşti: Tânărul care a produs accidentul de pe Şoseaua Berceni soldat cu moartea unei femei şi cu rănirea unui copil de doi ani a fost reţinut