Tenis de masă: Eduard Ionescu, învins de liderul mondial la Macao

La Cupa Mondială de la Macao, Eduard Ionescu (43 mondial) şi-a continuat parcursul cu un meci de gală în faţa chinezului Wang Chuqin (1 mondial), în a doua etapă a grupelor.

Eduard Ionescu a avut momente, în primele două seturi, în care a menţinut ritmul, într-un meci cu un ritm ridicat şi cu multe execuţii în forţă din partea ambilor sportivi.
În setul al treilea, diferenţa s-a mărit, iar românul a cedat, în cele din urmă, scor 0-3 (8-11, 7-11, 1-11).
În prima rundă a grupei 1, componentul lotului naţional al României l-a învins pe australianul Finn Luu (60 mondial), cu 3-1 (11-8, 11-6, 4-11, 11-5).

viewscnt

SUA ordonă ambasadelor americane din întreaga lume să desfăşoare o campanie împotriva ”ostilităţii” străine, cu ajutorul lui Musk şi Unităţii de Operaţiuni Psihologice a Pentagonului, dezvăluie The Guardian

Autoturism în valoare de 100.000 de lei căutat de autorităţile din Danemarca, descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni