Tenis de masă: ITTF va investiga perturbarea Adunării Generale după alegerile pentru funcţia de preşedinte

Federaţia Internaţională de Tenis de Masă (ITTF) a anunţat că va investiga perturbarea care a forţat suspendarea adunării sale generale anuale la Doha în această săptămână, după realegerea Petrei Sorling ca preşedinte, relatează Reuters.

Întreruperea a avut loc când Sorling, prima femeie preşedinte al ITTF, a fost realeasă până în 2029 cu 104 voturi faţă de cele 102 primite de adversarul său din Qatar, Khalil Al-Mohannadi

„După ce alegerile prezidenţiale se încheiaseră deja, AGA a trebuit să fie suspendată ca urmare a perturbării iniţiate de persoane care nu erau nici delegaţi ai asociaţiilor membre, nici membri ai consiliului executiv, ai consiliului, ai comitetelor sau invitaţi”, a anunţat ITTF joi.

„ITTF regretă şi condamnă ferm întreruperea. Aceasta va efectua o anchetă pentru a determina diferitele responsabilităţi şi va lua măsuri, în special, pentru a evita ca o perturbare similară să se întâmple în viitor.”

Asociaţia de tenis de masă din Qatar (QTTA) a emis, de asemenea, o declaraţie în care susţine că au existat discrepanţe în votul online şi solicită o revizuire independentă şi transparentă a alegerilor.

„Suntem pregătiţi să cooperăm cu orice investigaţie sau tribunal independent, inclusiv în faţa Curţii de Arbitraj pentru Sport (CAS)”, a declarat acesta.

ITTF a apărat legitimitatea procesului electoral şi a declarat că este pregătită să abordeze orice plângere oficială în „forumul adecvat”.

Sorling a decis să părăsească reuniunea pentru că nu se simţea în siguranţă, la fel ca delegaţia suedeză, a precizat Asociaţia suedeză de tenis de masă (SBTF)

ITTF a declarat că va reconvoca AGA înainte de luna noiembrie a acestui an pentru a aborda punctele de pe ordinea de zi care nu au putut fi finalizate la Doha.

Memorialul Holocaustului, două sinagogi şi un restaurant din centrul Parisului,, stropite cu vopsea verde

Bilanțul inundațiilor din ultimele ore din Covasna: Apă evacuată din zeci de gospodării