Tenis: Naomi Osaka cere scuze după ce a nu a felicitat-o pe Victoria Mboko la Montreal

#image_title

Naomi Osaka a explicat atitudinea sa de la finalul turneului de la Montreal, în care a fost învinsă de canadienca Victoria Mboko, în vârstă de doar 18 ani.

La finalul meciului, în timpul ceremoniei de premiere, fostul numărul 1 mondial nu şi-a felicitat adversara şi nici nu i-a menţionat numele în discursul său. O atitudine foarte surprinzătoare, care a provocat reacţii vehemente pe reţelele de socializare.

„Mulţumesc, Montreal, a fost cu adevărat o aventură frumoasă. Vreau să-mi cer scuze şi să o felicit pe Victoria. Ai jucat un meci superb şi ai o carieră incredibilă în faţă! Îmi dau seama că nu te-am felicitat pe teren. Sincer, eram puţin distrasă, foarte concentrată să nu repet acelaşi discurs ca în finala de la Indian Wells 2018 sau situaţia Jenny/Jennifer, aşa că am încercat să-mi fac discursul cât mai scurt posibil. Mulţumesc tuturor pentru această săptămână, ne vedem la New York”, a explicat jucătoarea extrem de dezamăgită după această înfrângere.

 

Ea se referă la nervozitatea care o cuprinsese înainte de a ţine discursul de câştigătoare la finalul turneului de la Indians Well în 2018. Apoi, ea evocă momentul în care a greşit numele adversarei sale, Jennifer Brady, atunci când a felicitat-o după finala Australian Open din 2021. Osaka câştigase titlul, iar greşeala ei a fost percepută de mulţi ca o dovadă de aroganţă.

Hunedoara: Trei persoane, reţinute după un scandal între două familii/ O femeie şi un bărbat au fost răniţi în urma conflictului

Consilierul lui Ilie Bolojan, mesaj în special către PSD și USR: Lipsa de înțelegere e prostie!