Tenis: Venus Williams şi Andrea Preti au făcut a doua nuntă. După ceremonia din Italia, a urmat una în Florida

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams a celebrat în acest weekend a doua ceremonie nupţială cu actorul Andrea Preti.

Venus Williams (45 de ani) şi actorul italian de origine daneză Andrea Preti (37 de ani) au început să se întâlnească în iulie 2024, iar la 18 septembrie 2025 s-au căsătorit la Ischia, în Italia. Cuplul a decis însă să mai facă o nuntă şi în Statele Unite, în Palm Beach, Florida.

Conform revistei Vogue, locaţia a fost aleasă datorită rădăcinilor din Florida ale lui Williams.

Sărbătoarea a inclus o săptămână plină de festivităţi premergătoare zilei nunţii, inclusiv o zi pe iaht, petrecerea burlăciţelor şi o cină romantică. În cele din urmă, cei doi s-au căsătorit la tribunal, pe 19 decembrie.

„Pentru mine, ceremonia de la tribunal a fost foarte unică, emoţionantă şi profundă”, a declarat Preti pentru Vogue, adăugând că „a fost a doua cea mai bună zi” din viaţa sa, după nunta în sine.

Venus Williams a decis să continue cariera de jucătoare şi în 2026, acesta urmând să fie al 33-lea sezon în circuitul WTA pentru veterana americană.

 

 

Preşedinte CNAS: Valoarea punctului pe serviciu în ambulatoriul de specialitate creşte de la 1 ianuarie 2026 / Vom face, în zilele rămase din acest an, corecţiile necesare şi pentru medicina de familie

Şeful armatei din Libia a murit într-un accident aviatic în Turcia la scurt timp după decolarea de la Ankara – VIDEO