Termoenergetica anunţă, marţi, că există deja stipulat în lege şi este pus în aplicare în Bucureşti un mesanism de ajustare a facturilor pentru apă caldă şi căldură, dacă temneratura furnizată nu este cea stabilită în contract. Precizările vin după ce preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, a anunţat convocarea nei şedinţe extraordinare a CGMB, în care se va dezbate proiectul prin care apa caldă trebuie să fie plătită doar dacă este la temperatura corectă contractuală.
”Suntem PRO corectitudine şi transparenţă! Tocmai de aceea aducem clarificări privind calculul facturii de energie termică pentru apă caldă şi căldură. Întregul mecanism este clar stipulat în contractul pe care asociaţiile de proprietari şi consumatorii casnici l-au semnat cu Termoenergetica. Iar aici, conform legii, E DEJA INCLUS ŞI PUS ÎN APLICARE un mecanism de ajustare a facturii în situaţiile în care parametrii de furnizare nu sunt respectaţi (temperatură sub limita contractuală)”, au transmis, marţi, oficialii Termoenergetica, într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Potrivit acestora, Termoenergetica are anumite obligaţii de livrare a agentului termic, iar în cazul în care nu respectă ceea ce este stipulat în contract, factura se reduce.
Metodologia de stabilire a diminuărilor acordate este prevăzută în Ordinul 91/2007, aprobat de ANRSC.
Obligaţiile furnizorului sunt:
- Să furnizeze apă caldă la o temperatură cuprinsă între 55 şi 60 de grade Celsius, cu o abatere de +/- 5 grade.
- Să furnizeze agent termic pentru încălzire astfel încât să fie asigurat confortul termic în locuinţe;
- Să factureze energia termică numai în conformitate cu metodologia de calcul aprobată;
- Să acorde despăgubiri pentru daunele provocate de întreruperile în alimentare survenite din vina noastră.
Consumatorii au dreptul:
- Să conteste facturile când constată diferenţe între consumul facturat şi cel înregistrat de contorul de branşament;
- Să beneficieze de reducerea valorii facturii: în cazul în care temperatura medie a apei calde este mai mică de 50 de grade (furnizorul fiind obligat să comunice, la cerere, temperatura medie lunară a apei reci intrate în staţia termică).
Primarul Sectorului 4, liderul PSD Bucureşti Daniel Băluţă, a anunţat, luni, convocarea, în data de 24 februarie, a unei şedinţe extraordinare a CGMB, în care se va dezbate proiectul prin care apa caldă trebuie să fie plătită doar dacă este la temperatura corectă contractuală. În cazul în care energia termică nu va fi furnizată la temperatura convenită, contractual, conform diagramei, populaţia are dreptul la diminuarea preţului conform formulei de calcul stabilită prin regulament.


