Thailanda riscă noi tulburări după demiterea premierului Paetongtarn Shinawatra

Știri de azi | Thailanda riscă noi tulburări după demiterea premierului Paetongtarn Shinawatra - Știri de azi |
#image_title

Demiterea premierului thailandez Paetongtarn Shinawatra pentru încălcarea normelor de etică deschide o nouă perioadă de instabilitate politică şi economică, iar analiştii nu exclud chiar posibilitatea unui nou puci militar, transmite CNBC.

Paetongtarn Shinawatra a fost demisă vineri, de către Curtea Constituţională, în urma unei încălcări a normelor de etică. 

Shinawatra fusese suspendată din funcţie în iulie, după apariţia unei convorbiri telefonice cu fostul premier cambodgian Hun Sen, în care critica un comandant militar thailandez implicat într-un conflict de frontieră cu Cambodgia. La scurt timp, tensiunile dintre cele două ţări au degenerat în lupte armate, oprite după cinci zile printr-un armistiţiu.

Joshua Kurlantzick, analist la Council on Foreign Relations, a avertizat că urmează ”haos pe termen scurt”, cu scenarii ce variază de la un guvern fragil condus de Chaikasem Nitisiri, membru al partidului de guvernământ Pheu Thai, până la o coaliţie dificil de gestionat formată în jurul Bhumjaithai Party.

Totuşi, analiştii Nomura consideră mai probabilă varianta menţinerii Pheu Thai la putere, dar cu riscul declanşării de alegeri anticipate în 2026.

Perspectiva unui nou puci militar planează asupra ţării, după precedentele din 2006 şi 2014, care au înlăturat de la putere alţi membri ai familiei Shinawatra. Analiştii atrag atenţia că armata şi monarhia privesc o victorie electorală a opoziţiei progresiste drept o ameninţare directă la adresa statutului lor.

Instabilitatea politică adânceşte şi problemele economice, într-un moment în care Thailanda încearcă să-şi revitalizeze economia afectată de tarifele impuse de administraţia Trump şi de scăderea bursei locale, indicele SET pierzând aproape 12% de la începutul anului.

 

Știri de azi | Fostul judecător Toni Neacşu precizează, după ce liberalul Alexandru Muraru a anunţat că va cere cere modificarea Codului Penal, astfel încât acţiunea xenofobă, rasistă sau extremistă să devină circumstanţă agravantă, că o astfel de prevedere există deja - Știri de azi |

Fostul judecător Toni Neacşu precizează, după ce liberalul Alexandru Muraru a anunţat că va cere cere modificarea Codului Penal, astfel încât acţiunea xenofobă, rasistă sau extremistă să devină circumstanţă agravantă, că o astfel de prevedere există deja

Știri de azi | iPhone 17 ar putea folosi doar cartele electronice în Europa - Știri de azi |

iPhone 17 ar putea folosi doar cartele electronice în Europa