Musk, care conduce noul Departament de Eficienţă Guvernamentală (DOGE), a fost însărcinat de preşedintele Donald Trump să identifice frauda şi risipa în administraţie şi a căutat să obţină acces la sistemul pe care Trezoreria îl foloseşte pentru a distribui fonduri federale.
Eforturile sale au fost blocate de cel mai înalt funcţionar al Trezoreriei, secretarul adjunct David Lebryk, care a fost trimis în concediu săptămâna aceasta şi care apoi s-a pensionat. Vineri, secretarul Trezoreriei Scott Bessent a dat acces echipei lui Musk, a relatat The New York Times.
Sistemul trimite peste 6000 de miliarde de dolari pe an sub formă de plăţi în numele agenţiilor federale şi conţine informaţii personale ale milioane de americani care primesc plăţi prin Social Security, rambursări de taxe şi alte sume de la guvern.
„Surse au declarat biroului meu că secretarul Trezoreriei a acordat DOGE acces ‘complet’ la acest sistem. Beneficii prin Social Security şi Medicare, subvenţii, plăţi către contractori guvernamentali, inclusiv cele care concurează direct cu propriile companii ale lui Musk. Absolut totul”, a spus sâmbătă senatorul Ron Wyden, cel mai important politician democrat din Comisia de finanţe a Senatului.
DOGE nu este un departament federal, ci o entitate formată la ordinul preşedintelui Donald Trump, care lucrează din afara Casei Albe.
Într-o postare făcută sâmbătă pe platforma X, Musk a susţinut – fără a furniza dovezi, punctează Reuters – că oficiali de la Departamentul de Trezorerie au fost instruiţi să aprobe plăţi către „grupuri frauduloase sau teroriste cunoscute”.
Potrivit EFE, The New York Times nu a reuşit încă să verifice dacă Musk şi departamentul său, odată ce au acces la sistemul Departamentului Trezoreriei, au blocat sau oprit orice plăţi pe care le consideră „frauduloase” sau „improprii”.