SUA urmează să organizeze, în colaborare cu Mexic şi Canada, Cupa Mondială din 2026, iar recent preşedintele ales Donald Trump a făcut afirmaţii în spaţiul public privind aspecte politice şi economice legate de această competiţie.
Preşedintele ales, care va fi învestit la 20 ianuarie, a promis în mod repetat că va introduce tarife uriaşe la adresa celor două ţări, spunând public că ar putea redenumi Golful Mexic şi ar putea reîncorpora Canada drept al 51-lea stat al SUA.
Între timp, Trump a avut o discuţie aprinsă cu guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, şi cu lideri din Los Angeles, care urmează să găzduiască Jocurile Olimpice din 2028, privind răspunsul în incendiile brutale care au devastat părţi importante din oraşul american în ultimele zile.
Totuşi, Thomas Bach, a cărui preşedinţie de 12 ani în fruntea CIO se va încheia anul acesta, nu crede că disputele vor afecta cele două evenimente sportive.
Trump a fost ”implicat în faza de depunere a ofertelor pentru ambele evenimente, militând într-un fel sau altul pentru Cupa Mondială şi pentru Jocurile Olimpice”, a spus Thomas Bach pentru DPA, într-un interviu. ”Drept pentru care sunt sigur că el va susţine ambele evenimente”, a mai spus acesta.
Thomas Bach a spus că a avut discuţii libere cu Trump în timpul primului mandat de preşedinte la Casa Albă al acestuia şi l-a felicitat pentru victoria din alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Fostul scrimer german, medaliat cu aur la Olimpiada din 1976, de la Montreal, a spus că nu caută dialogul suplimentar cu Trump în ultimele sale luni în calitate de şef al CIO.
”Nu cred va ar fi corect sau cinstit, cu trimitere directă la succesorul meu, să încerc să contactez din nou acum şi poate să influenţez decizii care vor reveni ulterior succesorului meu”, a mai explicat Thomas Bach.